Numărul magazinelor de etnobotanice a scăzut cu 70% din martie până în iulie

1263
Numărul magazinelor de etnobotanice a scăzut cu 70% din martie până în iulie - etnobotanice72666900-1314015912.jpg

Articole recomandate

La sfârșitul lunii iulie, pe teritoriul României mai funcționau 46 de magazine de etnobotanice, astfel că numărul unităților de acest fel s-a redus cu aproximativ 70% față de luna martie, potrivit datelor publicate, luni, de Agenția Națională Antidrog (ANA).
Potrivit datelor Agenției, în ceea ce privește măsurile de ordin legal adoptate de autorități, ca urmare a activității desfășurate de către echipele mixte de control, s-a constat faptul că în perioada februarie - iunie valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de peste 3,98 milioane de lei. De asemenea, în aceeași perioadă au fost confiscate peste 30.300 de plicuri, 46 de capsule și șase flacoane ce conțineau substanțe psihoactive, produse care valorau 687.078 de lei.

Mai mult, prin activitatea echipelor mixte de control activitatea a 97 de magazine "de vise" a fost suspendată, iar 84 de astfel de unități au fost închise.

Pe de altă parte, în ceea ce privește interesul pentru substanțele etnobotanice, pentru a observa tendințele generate de diferite substanțe noi și variația nivelului de interes pentru acestea, au fost făcute interogări în mediul online și au fost analizate datele privind "interogările/căutările" efectuate de utilizatorii de internet în cadrul motoarelor de căutare.

În privința popularității fenomenului "drogurilor legale", s-a observat că, în anul 2008, interesul era restrâns, însă în 2010 s-a înregistrat un vârf. Tendința de creștere se reface spre toamna anului 2010, iar în ultimele luni ale anului 2010 există o ușoară tendință descrescătoare, urmată iar de o revenire puternică și de o scădere în aprilie 2011.

De altfel, cele mai multe căutări sunt din Iași, Cluj și București. Scăderile interesului și revenirile corespund temporal cu anumite măsuri legislative de punere sub control a unor substanțe de tip "droguri legale", respectiv ale unor intervenții administrative ale comunităților locale și centrale.

Agenția atrage atenția și asupra faptului că Observatorul European de Monitorizare a Drogurilor și Adicțiilor evaluează în mod regulat disponibilitatea online a acestor noi substanțe cu proprietăți psihoactive, iar pe baza unui studiu de tip "online snapshot", în anul 2009, au fost identificate magazinele online de comercializare a "drogurilor legale" la nivel european. Pe baza codurilor de țară ale websiteurilor sau a altor indicații geografice, majoritatea acestor magazine se aflau în Marea Britanie (37%), Germania (15%), Olanda (14%) și România (7%).

Astfel, conform raportului, România apare între primele țări unde se comercializează astfel de substanțe. În ancheta online desfășurată în 2010, numărul magazinelor online care ofereau produse tip "spice" a scăzut brusc în comparație cu anul precedent.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3174 secunde