"Orice om merită să aibă pensia după cât a cotizat la stat!"

3053
Pe nimeni nu deranjează nivelul pensiei atâta timp cât este calculată după aceleași criterii pentru tot românul! Cititorii sunt însă tot mai sceptici și nu cred că politicienii vor permite "încetarea jafului pensiilor speciale".

Primul-ministru Emil Boc a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pentru Legea sistemului unitar de pensii publice, precizând că noul act normativ vizează asigurarea susținerii financiare a sistemului de pensii publice din România, eliminarea privilegiilor, a nedreptăților și a inegalităților, simplificarea legislației și adaptarea la cerințele Uniunii Europene.

Circumstanțe atenuante
Precizările premierului referitoare la actualul cadru legislativ al sistemului public de pensii, care dispune de 80 de acte normative, au determinat-o pe ing. Minodora Popa (39 ani) să acorde circumstanțe atenuante funcționarilor de la Casa Județeană de Pensii, acuzați, de cele mai multe ori în instanță, de strecurarea unor erori în formula de calculare a pensiilor: "Este incredibil câte acte normative trebuie să stăpânească un funcționar pentru ca să-i iasă pensia corectă! Mai ales în condițiile în care aproape toate legile din România au texte ambigue, bune de interpretat în… enșpe feluri. Dacă Legea unică a pensiilor va fi blocată și pe mai departe, nu cred că va înceta vreodată jaful pensiilor nesimțite!".

Majorarea vârstei de pensionare - discutabilă!
Are 34 de ani, este juristă și a insistat să-i păstrăm anonimatul. Ne-a povestit că pledează în instanță pentru tot felul de cauze în interesul firmei pe care o reprezintă și observă cum avocați, altădată de elită, par a se rătăci în pledoariile lor sub povara anilor pe care-i poartă, ani care, automat, le pun serioase piedici și în ținerea pasului cu "legislația de la noi, care știți foarte bine cât este de stufoasă, ambiguă și schimbătoare. Chiar și noi, cei tineri, suntem de foarte multe ori depășiți de textele amețite ale unor legi! Nu știu ce va fi până în 2030, când se dorește să intre în linie dreaptă egalizarea vârstei de pensionare, după modelul european, dar mă tem că nu mulți își vor dori un profesor de sport sau un avocat cu vârste respectabile. Cred că pentru orice activitate există o limită de vârstă! În rest, sunt de acord cu toate prevederile Legii unice a pensiilor, dar nu prea cred că opoziția care se află acum la putere va da undă verde unei legi care lovește și în interesele sale! Ipocrizia politică românească depășește nivelul pensiilor nesimțite, asta e realitatea!".

"Amendament decent"!
"Eu cred că un criteriu corect la pensionare ar fi numărul anilor de cotizare și nu vârsta omului! Se va face dreptate în felul ăsta celor care muncesc de foarte tineri și cotizează zeci de ani la bugetul de pensii. Sper ca propunerea mea să fie un amendament decent la această lege, din care abia aștept să dispară pensiile astronomice! Sau mă îmbăt cu apă rece?" - Claudiu Dinu, 51 ani.

Pensiile de invaliditate,
la raport!
Din punctul de vedere al Luciei I. (43 ani), o mare povară asupra bugetului de pensii nu sunt doar pensiile speciale, ci și cele pe caz de boală "extrem de ușor de primit câtă vreme mafia medicală nu va fi pusă la zid. Cunosc pe cineva care nu știu cum s-a mișcat, dar și-a tras pensie după o luxație, fără exagerare! Ar fi o reparație față de contribuabilul onest dacă se iau la puricat dosarele de invaliditate".

Păreri împărțite…
l "Eu am văzut o doamnă cu funcție care se plângea la televizor că se simte dis-criminată față de bărbați, în sensul că nu i se permite și ei să iasă la pensie la aceeași vârstă, adică 65 de ani! Și ca ea probabil că sunt multe femei care se duc de drag la muncă! Dar poate oare o femeie de rând, la peste 60 de ani, să țină pasul cu tinerii într-o fabrică? Sunt de acord cu toată legea asta, dar nu și cu prelungirea vârstei de pensionare până la 65 de ani! Sau să fie o chestie benevolă!" – Diana Mărgărit, 48 ani l "Să răspundă pentru pensiile astea nesimțite nu cei care le primesc, ci politicienii care le-au votat!" – Elena Donțu, 31 ani l "Orice om care a muncit merită să aibă pensia după cât a cotizat la stat și punct! Cât credeți că poate să țină loteria pensiilor? Adică, să dai zece lei la stat, iar statul să-ți întoarcă la bătrânețe un mili-on?! Pe mine nu mă deranjează cât de mare este pensia, dacă ea este calculată după același sistem pentru toți muritorii! – Mihaela Dragomir, 42 ani.
vvv
Toți cei care și-au exprimat aceste opinii sunt de părere că majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani, într-o țară în care media de viață este în jur de 70 de ani, este o mă-sură cinică, întrucât convingerea majorității românilor este că nu vor mai apuca să se bucure de pensie decât, în cel mai fericit caz, foarte puțin timp. Pentru ca asemenea sus-piciuni să dispară, ei propun Gu-vernului ca la majorarea vârstei de pensionare să nu scoată din ecuație speranța medie de viață a românilor.
În schimb, cer imperios tuturor politicienilor să ajusteze pensiile speciale pe baza principiului contributivității la bugetul public "și să înceteze cu circul"!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1556 secunde