Veterinarul pe recepție

Pisica transmite infecții grave

360
"Am, de o lună, un pisoi care până să dea frigul ăsta a stat afară. Mi s-a făcut milă de el și l-am luat în casă. Am auzit că orice pisică are o boală, toxoplasmoză se numește, pe care o ia și omul. Cum fac să nu am probleme mai târziu? Am 24 de ani și nu îmi doresc o asemenea problemă. Mulțumesc!" - Dora Ilie.

xxx

Dragă Dora, medicul veterinar Gheorghiță Mureșanu ne-a explicat că toxoplasmoza este o boală parazitară produsă de un parazit microscopic numit Toxoplasma gondii. Acest parazit are un ciclu de viață interesant, pisica fiind gazda definitivă, adică adulții parazitului se dezvoltă în intestinul pisicii, de unde se elimină în mediul înconjurător elemente care pot infesta alte specii. În ceea ce privește gazdele intermediare, acestea sunt, de regulă, majoritatea mamiferelor, inclusiv omul, dar nici păsările nu scapă. Privitor la infestarea omului, aceasta are loc prin consumarea alimentelor contaminate (carne insuficient preparată termic, fructe și legume spălate necorespunzător, apa). Prin urmare, nu numai pisica este vinovată de transmiterea acestei boli.

Depistarea toxoplasmozei la pisică se face printr-un examen copro-parazitologic, iar oamenilor din preajma felinei li se recomandă un examen serologic. Din fericire, toxoplasmoza activă depistată se tratează, de aceea persoanele care au pisici trebuie să verifice starea de sănătate a acestora, dacă doresc să nu aibă probleme. Mai grav este atunci când se infestează gravidele. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 14 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : Aveți călcâiele uscate și aspre?
Luni, 14 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : De ce spun oamenii minciuni
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : Meniu de week-end
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : De câtă apă are nevoie pisica
Pagina a fost generata in 1.5499 secunde