Colțul constănțeanului supărat

Răbdare… și tutun, dar până când?

568
1
Ca urmașă a mamei sale, strămutate din Cadrilater, Maria Popa ne-a spus că, potrivit deciziei Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, privind com-pensațiile cuvenite cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, împreună cu ceilalți moștenitori ai familiei, are de primit suma de 18.000 lei, care i se pare insignifiantă față de nivelul de miliarde pe care l-au recuperat multe dintre cunoștințele sale: "Dosarul a plecat de la Constanța, nu mai ține de prefectura noastră. Am o soră în București, s-a tot interesat, toți au recunoscut că banii n-ar fi mulți, dar cu toate astea nu i-am primit încă. Să înțelegem și noi că e criză, să avem răbdare că se rezolvă, că bugetul Ministerului Finanțelor e cu probleme… bla… bla… «Răbdare și tutun!», asta i-a spus, ultima dată, funcționarul de la Finanțe, care deja o cunoștea pe soră-mea. «Păi, răbdare, răbdare… dar până când? Așteptăm de trei ani!» - i-a răspuns soră-mea".

I-au ajuns pe la urechi tot felul de zvonuri privind modalitatea "sigură" de a obține acești bani, însă cititoarea noastră preferă "paguba" în locul unei eventuale acuzații de… mituire. Totuși, este foarte supărată și nu înțelege de ce unii au putut primi sume enorme, ce-i drept, cuvenite, iar familia ei se luptă cu morile de vânt,de atâta vreme, pentru 18.000 lei…

Comentează știrea

dan
5 octombrie 2011
fara

pentru ca nu este machidoanca,altfel culetu si cu hasoti ii rezolvau problema de la inceput.

Articole pe aceeași temă

Joi, 22 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Sprijin financiar pentru biserică
Pagina a fost generata in 0.3375 secunde