Se apropie primăvara. Iată cum să proiectați o grădină frumoasă

195
1 min citire
1. Primul obiectiv este crearea unui... tablou, toată munca de amenajare și plantare urmărind realizarea acestei idei. Astfel, peluza poate fi considerată pânza tabloului, casa ori alt punct proeminent să fie figura centrală, iar plantarea florilor să completeze compoziția și să adauge culoare. 2. Tabloul trebuie să aibă aspectul unui peisaj natural și nu să pară forțat, fals. 3. Orice alt principiu al design-ului de grădină trebuie să se subordoneze acestor două.4. Locul trebuie conceput ca o unitate. Dacă locuința nu arată bine, încercați, pe cât posibil, să o îmbunătățiți.5. Grădina trebuie să aibă un punct central, iar marginile să fie mai puțin evidențiate decât centrul, astfel încât centrul să fie deschis, să încadreze și să umple laturile, cu scopul evitării efectului de împrăștiere.6. Florile să fie... accidente, o floare de la marginea grădinii putând fi mai de efect decât douăzeci de flori plasate în centrul peluzei (de exemplu, grădinile americane, care au flori pe margine, iar pe centru peluza, ca loc de joacă pentru copii). 7. Desig-ul unei grădini depinde mai mult de poziția fiecărei plante, raportată una la alta și la structura locului, decât de caracteristicile plantei. Prin urmare, înfrumusețarea unei bucăți de pământ trebuie să urmărească un aspect natural, de peisaj, iar florile și accesoriile să sporească efectul, nicidecum să-l contrazică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.065 secunde