Psihologul te ajută

Știți de ce uită femeile mai mult toamna?

719
Știți de ce uită femeile mai mult toamna? - 23octfond-1319374333.jpg
În mod special toamna, din cauza marilor variații de temperatură și presiune, capacitățile de memorare sunt serios influențate. Fenomenul le afectează mai ales pe femeile între 30 și 48 de ani.

Situația este delicată și îngrijorătoare, după cum reiese și din cele relatate de cititoarea noastră, Ilinca Dida: "Sora mea are 37 de ani și un copil pe care îl crește singură. De ceva timp a început să ni se plângă că uită lucruri pe care le știa foarte bine, iar din cauza asta are probleme mari la muncă. A încurcat așa de tare borcanele încât șeful ei, care știa că până acum n-a avut probleme cu memoria, dimpotrivă, o aprecia că nu uită ușor, a întrebat-o dacă cineva din familie a avut Alzheimer? A simțit că-i cade tavanu-n cap! Din câte știm, noi n-am avut așa ceva în neam. E varză! Sunt astea semne de Alzheimer sau e vreo depresie, astenie de toamnă, ceva de genul, că e și foarte tristă?".

Schimbările de vreme favorizează uitarea

Până și un lucru foarte bine învățat în trecut poate fi parțial uitat sau amestecat cu alte date în această perioadă a anului, ne-a explicat psihologul Liana Ivănescu. Pentru a evita astfel de neplăceri, specialista recomandă ca atunci când e nevoie să memorăm lucruri importante, iar în ziua respectivă se întâmplă să plouă, apoi cerul se înseninează rapid, se impune mult mai multă insistență în fixarea informațiilor decât în alte perioade. Stimată doamnă Dida, psihologul consideră că nu este cazul să intrați în panică, întrucât penele de memorie de acest gen le afectează mai mult pe femeile cu vârste între 30 și 48 de ani. Dar nu pe toate, procentul fiind de circa 30 la sută. Totul se întâmplă din cauza unor mesaje electrice care afectează regiunile scoarței cerebrale răspunzătoare de adaptarea la frig și la memorare. Este bine să se știe că uitarea acestor date înregistrate în memorie durează una, până la trei zile. Din păcate, perioada este suficient de mare pentru a ne da bătăi de cap.

Răcorirea după vreme călduroasă

Și asta nu e totul, căci zilele călduroase din septembrie sau octombrie, urmate de o răcire bruscă, cu intensificări ale vântului și scăderea presiunii, pot duce, și ele, la ștergerea pe o perioadă determinată a unor date memo-rate cu una-două zile înainte.

Probleme și înaintea furtunii

"S-a demonstrat științific faptul că înaintea furtunii, circa 40 la sută din femei și 50 la sută din bărbați au probleme destul de mari cu unele confuzii legate de cele memorate în urmă cu una-două zile" – mai precizează psihologul. Fenomenul se datorează unor curenți care fac legătură între circuitele care au memorat recent un lucru și circuitele vecine, cu informații mai vechi. De aceea, în momentul când facem eforturi să ne amintim ce am învățat cu puțin timp în urmă, automat se vor șterge din memorie și datele mai noi, dar și cele memorate mai demult.

Cum depășim astfel de situații

Iată ce ni se recomandă dacă memoria ne joacă feste în această perioadă calendaristică: l Atenție maximă când trebuie neapărat să memorăm ceva, iar meteorologii au anunțat furtuni și vânt l Evita-rea expunerii la atmosfera schimbătoare mai mult de o oră pe zi, mai ales dacă aveți de învățat pentru un examen l Consumarea a cât mai multor proteine animale din carne fiartă de vită sau pui, căci un aport mai mare de aminoacizi esențiali stabili-zează memoria l Să se bea, zilnic, 200 ml de lapte la micul dejun și 100 ml de lapte cu jumătate de oră înainte de culcare l Desertul să fie constituit din pere sau banane, fructe care aduc necesarul de vitamine B cerut de sistemul nervos l Consumarea lichidelor de câte ori apare senzația de sete, îndeosebi în prima jumătate a zilei l Evitarea efortului fizic în prima oră după masa de prânz l Să nu se fumeze activ sau pasiv cu 30 de minute înainte de culcare l Câteva exerciții ușoare cu jumătate de oră înainte de culcare au și ele efecte benefice asupra sistemului nervos.

Interesant este că ploaia rece, măruntă, de toamnă nu influențează negativ memoria, dimpotrivă, o pot avantaja – a conchis psihologul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Vă lasă… reci bolile toamnei?
Sâmbătă, 15 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : De ce fug bărbații de căsătorie?
Pagina a fost generata in 0.3206 secunde