"Mă apropii de 50 de ani și toți îmi spun că e normal să mai uit câte ceva la vârsta asta. Sunt tineri care uită mai mult ca noi… Totuși, sunt momente când nu pot să-mi aduc aminte un lucru important. Trebuie să treacă ore ca să-mi reamintesc lucrul ăla, iar chestia asta mă cam macină. Sunt sănătoasă, dar uit prea mult și mi-e teamă să nu ajung o amnezică. Ana".
v v v
Referitor la amnezie, potrivit dr. Dănuța Cristescu, medic specialist în cadrul clinicii Homeomed, aceasta este definită ca fiind pierderea parțială sau totală a capacității de memorizare a informației și de reamintire a informației deja înmagazinate. Se poate instala treptat, dar și brusc, pierderea memoriei putând fi atât temporară, cât și permanentă. De asemenea, uitarea poate viza evenimentele mai recente, cele din trecutul îndepărtat, dar, atenție, poate fi și o combinație a celor două tipuri.
Pe de altă parte, este adevărat că îmbătrânirea atrage după sine, în mod firesc, și dificultatea de a ține minte informațiile noi care ne bombardează viața zi de zi, însă, atenție, numai bătrânețea nu este găsită responsabilă și de pierderile semnificative de memorie. Acest lucru este posibil numai dacă vârstnicul este diagnosticat cu anumite boli.
Cauze. Pierderile de memorie se pot datora unor leziuni privind funcțiile memoriei, fie acestea de origine vasculară, tumorală, traumatică (comoție cerebrală), encefalită, boala lui Alzheimer, îi poate afecta mai ales pe alcoolici, dar poate surveni și pe fondul unor probleme de natură psihică sau de șocuri emoționale puternice. De asemenea, și consumul de medicamente tip tran-chilizante poate atrage episoade de uitare. Totuși, ar fi bine ca persoanele care consideră că uită prea mult să ia legătura cu un specialist, pentru a evita complicarea situației.