Ciocu’ mic, studenți!

Rețetă universitară pur românească. Se iau doi-trei-patru paznici bine aleși, cu chipul încrâncenat și priviri sălbatice, asemenea unor ofițeri SS, și se postează cu picioarele foarte ferm înfipte în pământ, în fața Universității "Ovidius" Constanța.
Apoi, li se atașează, exact la post, câteva afișe scrise negru pe alb, fără diacritice evident (pentru că noi suntem "romani", nu-i așa?), "INTRARE PROFESORI" și "INTRARE STUDENTI PRIN SPATE". Și se trece direct la cernutul profesorilor și studenților, de fapt la triatul tuturor persoanelor care încearcă să pătrundă în universitate folosind intrarea principală, respectiv INTRAREA PROFESORILOR.
În vederea realizării cu succes a operațiunii, "suspecții" sunt scanați de la orizont, pe criterii numai de paznici știute, și sunt expediați de la distanță, prin tot soiul de semnale disperate, spre intrarea din spate.
Așa se execută vânatul zilnic al studenților de la "Ovidius".
Rețeta nu este nouă. Au trecut câțiva ani buni de când ea este pusă în practică. Studenții de la "Ovidius" știu cel mai bine.
În timpul studenției, am avut o serie de experiențe cu acești "ofițeri" ai Universității. Însă zilele trecute, când ne-am reîntâlnit, am avut impresia că încep să văd, de nervi, elefanți cu steluțe roz și rachete verzi zburând în jurul universității.
Nici nu m-am apropiat bine de intrare și o pereche de ochi necruțători a început să mă cerceteze cu încrâncenare. "Studenții prin spate!", a izbucnit o voce sulfuroasă în timp ce își legăna șoldurile autoritar.
Cu alte cuvinte, "Ciocu’ mic și marș prin spate!". Deja purtam un stigmat. De la prima înfățișare, mi s-a pus o etichetă: "student". Mi-am adus atunci aminte de sclavii și servitorii care aveau o intrare specială în casa stăpânului, așa cum au și studenții de acum, PRIN SPATE. Sclavii erau ținuți la distanță și duceau, în umbra stăpânului, o existență care nu însemna altceva decât umilință.
Aici, ajungem la situații chiar foarte umilitoare. De multe ori, nici asistenții universitari nu sunt "scanați" corect. Astfel, unii profesori mai tineri care predau la "Ovidius" se trezesc expediați, la rândul lor, PRIN SPATE. Probabil că vârsta/vestimentația se numără printre criteriile de bază ale selecției profesor-student.
Mai mult, înțeleg că, într-un prim contact cu universitatea, fiecărui boboc i se administrează o porție de "Ciocu’ mic și marș prin spate!". De fapt, acesta este primul lucru pe care studentul îl învață: "Taci și treci prin spate!". Veșnica supunere românească.
Vreau să pășesc în universitatea în care m-am format și mă formez (o universitate care aspiră la un statut european), cu mândrie. Nu cu umilință. Și vreau să pășesc prin față. Nu prin spate, ca sclavii!
La București, Iași, Cluj, Timișoara (sunt doar câteva exemple de centre universitare de prestigiu), studenții și profesorii au aceeași intrare.
Fostul rector al Universității București, Emil Constantinescu, obișnuia să folosească aceeași intrare cu studenții. La fel procedau și Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Teodora Cristea, Grigore Moisil și Solomon Marcus (sunt doar câteva nume).
Unul dintre profesorii ovidieni mi-a vorbit recent de o anumită "înghesuială" pe care trebuie să o îndure de multe ori, la intrare, alături de studenți și a ținut să îmi arate că așa este corect, așa este civilizat: intrări separate. Într-un amar stil provincial, unii profesori ovidieni (știu și excepții) nu suportă "să se înghesuie" cu studenții. În schimb, toate personalitățile enumerate anterior nu au avut nici o problemă în a se "înghesui" cu studenții pe aceeași poartă.
Pentru toți cei care se simt "înghesuiți" de studenți, există și variante ajutătoare: se poate mări intrarea principală!
În universitățile din Europa, lucrurile stau la fel. Recunosc, nu știu cum este la Hong Kong, dar știu că, la Beijing (tot în China), profesorii și studenții au aceeași intrare.
Trebuie să existe și excepții! La Constanța! Doar noi suntem români!
Pentru ca afișele să dispară este nevoie de un "cor al studenților" asemenea corurilor de sclavi din "Nabucco" sau "Aida" care să aibă "ciocu’ mare" și să își ceară drepturile.