Regele e gol!

"În România, lumea nu prea mă place. Poate că există unii cărora le plac cărțile mele, dar eu, ca persoană, nu le sunt foarte simpatică. Cel mai probabil se întâmplă asta pentru că eu continui să spun lucruri despre România care deranjează, dar care trebuie spuse. Corupția e peste tot, iar asta se întâmplă pentru că fosta nomenclatură, precum și celelalte părți ale aparatului de stat de atunci, și-au împărțit țara. Acum totul este privat, dar exact în acest fel. Ei se cunosc între ei și se deservesc reciproc. Funcționează atât de bine acest sistem, încât nici nu-mi pot imagina cum și prin ce s-ar putea schimba această stare de fapt. Iar situația este atât de stabilă, încât pare una firească. Românii nu vor să audă asta. De altfel, românii nu vor să audă nici că nu a existat nicio revoluție. (…) Mai toți spun că eu nu înțeleg nimic din toate acestea, că am plecat din România și că din cauza asta ar trebui să îmi țin gura. Nu vor să vorbesc țara de rău și mă acuză că o fac. (…) Știam de ce am plecat. Au existat cauze, iar eu nu am reușit să cred, nici retrospectiv, că a fost o nenorocire. A fost un noroc să plec de acolo. Am plecat mult prea târziu, eram deja de prea mult timp dărâmată. Asta a fost problema, și nu că am plecat".
Pentru cei care și-au trăit fie și numai adolescența în timpul dictaturii, cuvintele Hertei Müller sunt emoționante și dezvăluie o realitate aproape uitată.
Pentru cei care au asistat, ca adulți, la transformările de după "Revoluție", cuvintele Hertei Müller sunt ca un fel de "Regele e gol!", strigăt disperat al unei conștiințe care și-a dobândit libertatea departe de țară și poate să pună în cuvinte ceea ce cu toții știm că este adevărat.
Evident că fosta nomenclatură și-a împărțit privilegiile în România eliberată de dictatură. Că unii au luat puterea - executivă, judecătorească, legislativă și chiar aceea a presei -, iar alții sau aceiași au cumpărat tot ce se putea cumpăra, pe bani puțini. Că acesta este, de fapt, cancerul care ne roade țara, ca o creatură malefică de literatură SF. Nomenclatura și Securitatea și-au depus ouăle în toate pliurile călduțe ale societății românești și avem de-a face, astăzi, și cu urmașii lor crescuți în puf, învățați să se hrănească din sângele nației și să știe că totul li se cuvine.
Suntem mulți care căutăm, în fiecare zi, alte explicații pentru declinul țării și pentru neputința de a ieși din mlaștina corupției, dar știm, dacă gândim profund și dacă rememorăm istoria recentă, că aceasta e cauza. Pe cei care încă sunt hăituiți de spectrul Securității îi numim paranoici sau obsedați, dar de câte ori ne lovim de fapte care nu își găsesc explicația logică - de exemplu, averile românești acumulate ca prin minune sau titlurile universitare fără acoperire în opere de o valoare științifică măcar decentă - le dăm dreptate.
Și, câtă vreme acceptăm că lor li se cuvine totul, câtă vreme convențiile ne subjugă și ne împiedică să spunem adevărul, câtă vreme zâmbim politicos și strângem mâinile celor care au acaparat ilicit și imoral România, le acredităm dreptul de a se poziționa deasupra noastră, de a-și flutura averile murdare și titlurile false, de a exploata această țară și pe noi toți până când nu se va mai găsi nimic de supt.
Premierea cu Nobel a unui om ca Herta Müller, care are curajul să acuze România și românii pentru corupția pe care o susțin, care nu ezită să sancționeze public participarea a doi turnători români la cursurile de vară de la Berlin ale Institutului Cultural Român, care nu confundă patriotismul cu acoperirea prin tăcere a crimelor, care nu acceptă ascunderea sub preș a gunoiului țării sale natale, poate fi un semnal și pentru ceilalți români inocenți, dar muți.
Nu-i mai tolerați pe impostori, nu le mai zâmbiți politicos, nu vă mai lăsați pupați pe amândoi obrajii de aceste lipitori dezgustătoare, nu intrați în corul lăudătorilor de conjunctură, nu vă mai rețineți criticile de teamă că-i deranjați și că vă puneți contra curentului! Dacă vedeți că regele e gol, ridicați-vă, adunați-vă curajul și strigați să vă audă toată lumea!