Copii de vânzare. Fără TVA

Ideea că o femeie din Bragadiru care a vrut să-și vândă copilul de patru ani și pe cel încă nenăscut ar fi cutremurat România nu m-a cutremurat deloc. Și asta pentru că noi, de când mă știu, ne tot cutremurăm. Iar atunci când o facem, mass media geme, "suferă", dă în clocot. Ce urmează apoi este doar liniștea. O liniște nesimțită și calmă, ca de canalizare, de peșteră. Aaa, da, ar mai fi o serie de dezbateri publice și o mână de politruci care se vor agita pe blogurile personale, doar-doar o vedea societatea civilă cât de mult își doresc ei binele națiunii și cât de intens se frământă ca să aducă o stereotipă "rază de speranță" acolo unde educația, mila și regretul nu au pătruns.

Da, o femeie de 28 de ani și-a scos la vânzare copiii. Pe doi dintre cei cinci: unul care stă să vină pe lume și alți patru lăsați în grija statului. Așa susținea marți toată presa, în timp ce distinșii sensibili ai zilelor noastre lăcrimau pe la colțuri și își calculau cotele de audiență ca să iasă peste o zi sau două sau trei pe post să spună că la ora cutare, la categoriile de vârstă cutare și cutare au înregistrat un rating de nu știu cât. Fericire mare, mare fericire! Și lumea, cu tot cu interesații ei de ocazie, parlamentari, candidați la europarlamentare, sociologi și analiști, va fi uitat de un caz, cum altfel decât "cutremurător", care a stârnit controverse și care, mai ales, a dat naștere unui val uriaș de acuzații căci, vorba aceea, toți sunt "fără de păcat" și, deci, au dreptul natural de a condamna și de a arunca cu pietre.

Nu iau apărarea unei mame care-și comercializează copiii, care-i negociază încă de dinainte de a se naște. Gestul mi se pare, și mie, de o cruzime fără margini. Sau, poate, cine știe, marginea ei e acolo unde începe garsoniera de 23.000 de

mii de euro, pe care femeia și "concubinul" ei (oribil cuvânt, "concubinul"!) ar fi pretins-o ca preț pentru doi dintre cei patru (spre cinci, căci unul e pe drum) copii ai săi. Oricât aș încerca să înțeleg mecanismele strâmbe ale unei lumi care se mișcă greoi și bolnav, mă surprind de fiecare dată "paradisurile" deviate ale unor oameni care, iată, se tot încăpățânează să lase goluri în viața unor copii care chiar n-au nicio vină. Decât aceea de a se naște acolo unde, evident, altcineva a decis pentru ei.

Ce-or face în restul timpului toți aceia care disecă acum, cu un sadism ciudat, acest caz? Ce (nu) fac instituțiile abilitate - Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, asistenții sociali, sociologii, eventual poliția - de se ajunge aici? Am sentimentul, din nou, fie că ne mișcăm în reluare fie că, mai trist, nu ne mai mișcăm deloc. Și că, în loc să semnalăm, să rezolvăm, să facem efectiv ceva pentru a îmbunătăți viața copiilor și pentru a împiedica vânzarea lor fără TVA (ei, da, am o doză de cinism), publicăm studii, difuzăm emisiuni despre condițiile de trai ale minorilor din țară și din Europa, din mediul rural și din cel urban și promovăm veșnica dezbatere. Ar fi o idee să organizăm dezbateri înainte ca aceste drame să aibă loc. Poate așa am ști și noi în ce statistici încadrăm un copil nenăscut care, repet, poartă o singură vină: aceea de a fi mai puțin important decât o garsonieră pentru doi concubini. Ce păcat, Doamne!