Dama de companie

Am citit o sută de bilanțuri despre eșecurile lui 2007: despre faptul că președintele Băsescu a fost "admonestat" de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, despre buchetul de miniștri care vin și pleacă de la conducerea ministerelor ca și cum ar da așa…o raită prin cluburile trendy ale sezonului. Cinci dintre ei au demisionat, în cazul altor cinci, Parchetul a emis aviz de începere a urmăririi penale. În plus, două referendumuri și absenteismul la vot au deschis jurnalele de știri în care prezentatorii șmecheri au folosit cu un elan nebun stereotipiile lor de-o viață, de genul "Avem un buget. Ce facem cu el?"
Și pentru că tot veni vorba…Chiar așa. Noi n-o să facem nimic cu el. Legea bugetului de stat pe 2008 are toate șansele să fie, în exclusivitate, un apanaj al acestor păpuși muppets din Triunghiul Politicilor românești. Fiind an electoral, cu mandate aflate pe ultima sută de metri, o să asistăm, deocamdată neputincioși, la împărțirea feliilor de tort în funcție de negocierile social democrate, liberale, și democrat liberale, toate cu puternice nuanțe de populism second hand.
Capitalul electoral actual este, indiferent de orientarea partidului și de lideri, într-o alunecare abruptă, fapt pentru care mai marii poporului apelează, ca de atâtea ori din 1989 și până astăzi, la gesturi chipurile filantropice, plătite, desigur, tot din buzunarul contribuabililor. Promit, cu mare dare de mână și fără simțul penibilului, lumi imaginare, cu pensionari fericiți, cu profesori care nu mai ies în stradă, cu medici mai buni și mai dedicați chiar și decât aceia din "Anatomia lui Grey". Liderii de sindicate nu ar mai picheta sediul Guvernului și am trăi cu toții fericiți până la adânci bătrâneți.
Nesimțirea fără de margini, ca și tinerețea fără bătrânețe, fac rău celor care încă mai speră că muppets vorbesc serios, că după negocieri "istovitoare" pe tema bugetului pe 2008 se vor gândi, în cele din urmă, la binele poporului. În fine, e o vorbă care spune că, acolo unde speranță nu e, nimic nu e, așa că muritorii încă mai cred.
Creșterea salariilor din învățământ și majorarea pensiilor au, alături de interesul mai mult sau mai puțin sincer față de infrastructură și mediu, exprimat, printre alții, și de președintele Traian Băsescu, scopul de a pica delicat în ochii electoratului numai și numai pentru a-i mai reteza din sictir. Nu-i găsesc vinovați în nici un fel pe alegătorii sceptici, pentru că ei sunt, în definitiv, aceia care nu mai cred că tot ce zboară se mănâncă. Bugetul pe 2008 o să transmită românilor un mesaj sincer, din inimă: "Hai, sictir, amărâților!", recitat școlăresc pe coridoare de spital în care oamenii mor nestingheriți, în săli de clase cu profesori extenuați de eterna grijă a zilei de mâine, din gropi de șosele "care este" sub orice critică. Cât despre mediu, ce ar mai fi de spus?! Poate doar faptul că se va purifica sub amprenta fumurilor ieșite din țeava de eșapament a damei de companie care este politica românească, pe cât de ușoară și de proastă, pe atât de scumpă și greu de urnit. Care să-i fie bugetul pe 2008? O iubește, nu o iubește? Măcar pe ea, dacă nu și pe alegătorii de rând.