Gonzo știe unde merge. Noi mai avem de așteptat

Când Daniel Marcu (fără arcuri, ne liniștim cu glumele de autobază, da?), zis Gonzo, a intrat în redacție acum vreo două luni, cu acea moacă de nehotărât perpetuu, am zis că e un alt diliu care are de reclamat o gașcă de extratereștri hotărâți să-i spele creierii. Cum al dvs. sincer este primul de care te împiedici când pătrunzi în hala în care suntem încartiruiți, evident că am fost primul ce l-a interpelat: "Da, vă rog?". "Vreau să plec la Stambul. Pe jos!", a răspuns tipul, la care mie mi-a venit instantaneu să-l scarpin în cap ca pe o maimuță și să-l întreb dacă nu cumva l-a scăpat mămica sa în scufiță în timp ce-l alăpta.
Cum nu-s eu ăla care se ocupă de "cutia cu nebuni", l-am pasat unei colege, să se spele cu el pe cap. După aproape o oră, Gonzo a plecat, iar noi, restul lumii, am aflat că omul s-a antrenat parcurgând per pedes diverse distanțe intrajudețene, astfel încât să-l țină suflul pentru o călătorie mai lungă. Am mai aflat că pleacă blindat cu mesaje de pace și prietenie, numai bune de împărțit pe drum. Am mai aflat că se bazează pe ospitalitatea și bunăvoința bulgarilor și otomanilor. Ne-am făcut cruci largi, am hăhăit nițel și ne-am întors la caznele noastre zilnice, uitând prompt de Daniel Marcu din Năvodari.
Dar iată că s-a întors. Ați putut citi în ziarul de ieri povestea călătoriei sale. Ați putut afla că Gonzo n-a avut de pătimit prea multe în Bulgaria, o țară unde - serios! - era să fac pe mine de frică în ianuarie curent, când, pe la 10 noaptea, într-o pădure la dracu’n praznic, autocarul ne-a fost oprit de o mașină de Poliție.
La ora la care scriu rândurile astea, articolul despre odiseea lui Gonzo are deja cele mai multe vizualizări pe www.cugetliber.ro. Iar comentariile vizitatorilor site-ului sunt, fără excepție, admirative. Firește, nefiind vorba de vreun preot filmat cu patrafiru-n vine, povestea lui Daniel n-are cum să adune vijelios mii de cititori.
Dar este altceva. Gonzo își urmează visul și reușește, măcar pentru o zi, să ne abată atenția de la morții în incendii, răniții în accidente, arbitrii mânjiți, epitetele împărțite cu larghețe de familia prezidențială, amanții Simonei Sensual ș.a.m.d. După propria-i socoteală, Marcu a făcut aproape un milion jumate de pași până la Istanbul și-napoi. Dar primul său pas, pe lângă faptul că a fost cel mai important, mai are un atribut: este unul din primii pași spre normalitatea sănătoasă la care tânjește (sau nu?) orice comunitate descentrată, așa cum e a noastră. Pentru că noi, ăștia, suntem diliii.