CERONAV a pregătit 32.000 de navigatori în 2008

1404
În ultimul deceniu, România și-a întărit rolul de rezervor de forță de muncă al shipping-ului internațional. Potrivit statisticilor întocmite de Sindicatul Liber al Navigatorilor, la mijlocul anului 2008, numărul ofițerilor și al nebrevetaților era de 17.803 persoane. Dintre ei, 12.071 erau activi, având un contract de îmbarcare. Marea majoritate muncea pe nave aparținând companiilor străine. Alte 19.253 de persoane, din categoria personalului navigant auxiliar, activau pe navele de pasageri, în diferite funcții: cameriste, recepționeri, barmani, ospătari, vânzători, fotografi etc.
La reproducerea, dezvoltarea și exportul acestei resurse, contribuie un mecanism complex, din care fac parte cele două instituții de învă-țământ superior marinăresc, din Constanța, Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), Sindicatul Liber al Navigatorilor, un număr de 106 companii de crewing autorizate și, nu în ultimul rând, Autoritatea Navală Română.
CERONAV este una dintre roțile motrice ale acestui angrenaj uriaș. Instituția asigură formarea permanentă a navigatorilor, de care depinde obținerea certificatelor și brevetelor, promovarea de la o funcție la alta, ambarcarea pe diferite tipuri de nave.
În 2008, prin sălile de clasă și laboratoarele CERONAV au trecut circa 32.000 de cursanți, organizați în aproximativ 700 de grupe, în 80 de specialități, a declarat directorul general Dorel Popa. Cursanții au provenit nu doar din România, ci și din Uniunea Europeană.
Investițiile realizate în ultimii ani (simulatoare, computere, soft-uri) și predarea tuturor cursurilor IMO în limba engleză i-au permis CERONAV să pătrundă pe piața internațională a training-ului marinăresc.
"Educația în acest domeniu este foarte scumpă. Cu toate acestea, tarifele cursurilor organizate de CERONAV sunt încă joase, comparativ cu piața Uniunii Europene" – afirmă Dorel Popa.
Criza economică are impact asupra acestei piețe, în special în sectorul corporativ. În 2009, se înregistrează o scădere semnificativă a solicitărilor unor companii de navigație, care au încheiate, cu CERONAV, contracte de pregătire a personalului navigant. Cu toate acestea, navigatorii continuă să frecventeze cursurile în același ritm. Fie că economia este în avânt sau în recesiune, ei trebuie să se pregătească continuu, pentru a obține certificatele și brevetele de care depinde îmbarcarea lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9541 secunde