Numărul atacurilor piraterești s-a dublat în primul trimestru al anului 2009

471
Sâmbătă, 25 aprilie 2009, o navă încărcată cu 31.000 tone de cereale, aparținând unui armator german, a fost atacată și capturată în Golful Aden. Cei 17 membri ai echipajului au fost luați ostateci.
Acesta este un nou episod dintr-un lung șir de lovituri date de pirații somalezi.
Potrivit Biroului Maritim Internațional, la nivel global, fenomenul pirateriei a înregistrat 102 atacuri, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu doar 53 de incidente în aceeași perioadă a lui 2008. Față de ultimul trimestru al anului trecut, creșterea este de circa 20%.
Această evoluție explozivă se datorează aproape în întregime activității piraților somalezi. Ei sunt răspunzători de 61 din cele 102 atacuri date în primele trei luni ale lui 2009.
La nivel mondial, au fost abordate 34 de nave, din care 29 au fost atacate cu focuri de arme, iar nouă au fost capturate. În total, 178 de navigatori au fost luați ostateci, 9 marinari au fost răniți, cinci au fost răpiți și doi au fost uciși.
În majoritatea incidentelor, atacatorii au folosit armele și cuțitele. Violența împotriva echipajelor a continuat să crească.
Desigur, navele de război care patrulează în Golful Aden au un important rol în descurajarea fenomenului pirateriei. Fără prezența lor în zonă, situația ar fi fost extrem de gravă. În regiunea Golfului Aden au fost raportate 41 de incidente, inclusiv capturări de nave. În ianuarie 2009, una din șase nave atacate era capturată. În februarie, rata reușitelor piraterești a scăzut la una din opt, iar în martie, la una din treisprezece. Pe ansamblul primului trimestru, rata medie a capturilor a fost de una din opt nave atacate.
În ultimul trimestru al anului 2008, în Golful Aden au fost consemnate tot 41 de atacuri, dar cu o rată de reușită de una din trei. În acea perioadă, în zonă nu exista nicio forță navală de descurajare.
Pe coasta de est a Somaliei au fost raportate 20 de atacuri, în primul trimestru al anului 2009, din care 18 incidente numai în luna martie. 4 dintre nave au fost capturate. Spre comparație, în aceeași perioadă a lui 2008, au fost înregistrate 7 atacuri, cu 2 nave capturate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0726 secunde