Magistrații și cei șapte ani de-acasă

Deși sunt jurnalist de ceva vreme, recunosc că nu am împărtășit niciodată ideea că atunci când un ziarist e dat afară pe ușă, ar trebui să intre pe geam și să participe la evenimentul respectiv.
Și asta, în special, dacă evenimentul cu pricina se referă la viața personală a unei persoane publice. Sunt de părere că toată lumea trebuie să aibă parte de intimitate și să-și trăiască momentele de bucurie sau de tristețe cu cei dragi sau cu cine își dorește acest lucru.
Nu iau în calcul o astfel de perspectivă, sub nicio formă, atunci când este vorba de acțiuni ale instituțiilor publice, unde își desfășoară activitatea funcționari plătiți din banii contribuabililor și unde lucrurile ar trebui să fie mai mult decât transparente.
De asemenea, când vine vorba de o invitație la un eveniment, e clar că lucrurile stau altfel. Știi că ești chemat să asiști și nu ai cum să ajungi într-o situație jenantă. Teoretic, așa stau lucrurile, însă uneori practica ne omoară.
Primim cele mai urâte lecții despre respect exact de la persoanele care au cele mai mari pretenții în acest sens.
Invitați încă de luni să participăm, marți, la ora 12, la prezentarea de bilanț pe 2007 de la instanțele constănțene, am avut parte de o situație neplăcută.
La scurt timp după ce ne-am ocupat locurile în sala în care urmau să aibă loc discuțiile, am fost invitați de purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Constanța, Zoița Frangu, la propunerea președintelui Curții de Apel Constanța, Nicolae Stanciu, să așteptăm pe holul instanței decizia magistraților în privința unei eventuale participări a presei la discuții.
Așa că, sub privirile amuzate ale unor judecători, am părăsit sala respectivă, șocată și intrigată de măsura luată, constatând cu stupoare lipsa celor șapte ani de-acasă din partea gazdelor.
Este o situație mai mult decât jenantă să afli că, de fapt, nu ești binevenit la un eveniment la care, inițial, ai fost invitat. În nici un caz nu pot să spun că prezentarea unor cifre statistice legate de activitatea judecătorilor constănțeni reprezintă pentru mine, ca jurnalist, o pierdere foarte mare.
Stau însă și mă întreb care erau marile secrete ale magistraților la care presa nu trebuia să asiste și de ce o ședință de bilanț trebuie să se desfășoare cu ușile închise?! În plus, de ce am fost chemați dacă prezența noastră deranja atât de mult?!
Nu poți să dai atâta dovadă de lipsă de respect atunci când, în sala de judecată, pretinzi permanent acest lucru. A fi judecător nu înseamnă că te-ai născut cu stea în frunte, că ești mai presus de semenii tăi, că tot universul se învârte în jurul tău!
Poate că o atitudine de mândrie excesivă ar fi fost justificată în condițiile în care activitatea judecătorilor era pe măsură sau dacă raportul UE în privința justiției ar fi arătat o îmbunătățire în sistem.
Dar așa, când CSM decide timp de șase luni monitorizarea activității conducerii Tribunalului Constanța, când magistrații sunt supravegheați pentru că redactează cu întârziere sentințele, e clar că lucrurile sunt departe de a sta pe roze.
Și ce exemplu poate da chiar președintele Tribunalului, judecătorul Doina Drăguinea, căreia îi trebuie mai bine de trei săptămâni să se pronunțe pe o excepție într-un dosar (frații Vasea) pe care îl judecă pe fond și pe care ar trebui să-l cunoască filă cu filă?!