Concurs Noaptea de înviere

De mic, merg în fiecare an la biserică, în noaptea de Înviere. La început cu părinții, mai târziu cu prietenii, acum cu familia. Ne închinăm, cântăm Hristos a-nviat, luăm lumina sfântă și plecăm acasă. Cam acesta ar fi ritualul, o obișnuință care ne împlinește și ne ajută să renaștem de fiecare dată. Din păcate, am observat că, de la an la an, sărbătoarea își pierde din intensitate, din semnificație și din rigoarea de altă dată.
Anul trecut, am plecat de la biserică încercat de un sentiment neplăcut, de senzația că acest moment sfânt a fost confiscat și manelizat de hoardele de cocalari și pițipoance care au transformat curtea lăcașului de cult și împrejurimile într-un fel de HI5, coborât din lumea web în cea reală.
Domnișoare machiate ca de disco, mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, indivizi cu berea în mână, care fac conversații cu divele prezentate mai sus, chiștoace și sticle aruncate pe spate în capul cui s-o nimeri, glume de prost gust pe seama vârstnicilor, îmbrânceli și chiar bătăi. Băieții de cartier sunt și ei credincioși, mi-am spus atunci, însă mârlănia lor depășea cu mult orice prag de suportabilitate. În fața acestui spectacol, abia așteptam să se facă miezul nopții, să iau lumină și să plec acasă. Nici gând de smerenie, de emoțiile și fiorii de la miezul nopții, când clopotele și glasul preoților vibrau în credincioși cu îndemnul "Veniți de luați lumină!". Nimic sfânt, nimic care să te ducă cu gândul la adevărata semnificație a acestei sărbători. Poate că doar în bisericile mici de cartier se întâmplă astfel de scene, iar marile lăcașuri de cult din oraș să-și onoreze credincioșii adevărați. Ar fi păcat ca oamenii simpli, cei care vin la biserică pentru Dumnezeu, pentru adevărata lumină a nașterii Domnului, să fie nevoiți să stea acasă de teama acestor indivizi.
Biserica ar trebui să fie oaza de liniște și recuperare spirituală și nicidecum locul din care să te întorci agresat.