Academia Română, prin
Secția de științe
chimice, în colaborare cu Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu“ al Academiei Române, organizează în perioada
30-31 martie 2022, manifestarea omagială „120 de ani de la nașterea
academicianului Ilie Murgulescu".
Sesiunea inaugurală va fi
deschisă de acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, și de
acad. Marius Andruh,
președintele Secției de științe chimice din Academia Română, în Aula Academiei din Calea Victoriei
nr. 125, miercuri, 30 martie 2022, începând cu ora 10.
Personalitatea
științifică și cariera didactică a profesorului Ilie Murgulescu vor fi evocate
de acad. Maria Zaharescu, prof.
Claude Nicolau și dr. Niculae I. Ionescu, membri de onoare ai Academiei Române,
și prof. emeritus Ioana Demetrescu, de la Universitatea „Politehnica“ din
București.
Joi,
31 martie 2022, tot de la ora 10, Amfiteatrul „Ion Heliade-Rădulescu“ al
Bibliotecii Academiei Române va găzdui o sesiune de comunicări științifice,
dedicată direcțiilor actuale de cercetare din Institutul de Chimie Fizică
„Ilie Murgulescu“.
La aproape șase decenii de la înființare, institutul continuă proiectele de cercetare științifică fundamentală în termodinamică, cinetică chimică și chimie
cuantică, inițiativele în domeniile electrochimiei, științei materialelor și
biomedicinei, cercetările interdisciplinare și activitățile de transfer
tehnologic.
Acad.
Ilie Murgulescu (1902-1991), personalitate de referință a cercetării
științifice românești, a devenit membru al Academiei Române în anul 1952. În
perioada 1963-1966 a fost președintele Academiei
Române, după ce între anii 1959-1963 deținuse
funcția de vicepreședinte. A fost întemeietorul școlii moderne de
chimie fizică din cadrul Universității din București, cercetător remarcabil în
domeniul chimiei fizice, structurii moleculare şi spectroscopiei, cineticii chimice, termodinamicii,
electrochimiei și radiochimiei. Profesorul Ilie Murgulescu este autorul unei noi concepții privind reacțiile redox
și descoperitor al procedeului de polimerizare a acrilnitrilului. În anul
1963 a pus bazele primului institut de chimie fizică din România.