A treia editare a tezei de doctorat a pr. Constantin Galeriu, lansată la Constanța

308
A treia editare a tezei de doctorat a pr. Constantin Galeriu, lansată la Constanța - xparintelegaleriu-1655205667.jpg

Articole de la același autor

Miercuri, 15 iunie, de la ora 16,45, la restaurantul „Dorna” din Mamaia, va avea loc lansarea volumului „Jertfă și răscumpărare”, lucrarea de doctorat a părintelui Constantin Galeriu (prezentată în anul 1973). Este a treia editare a lucrării părintelui Galeriu, un nume de seamă al teologiei românești.

Vor lua cuvântul: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, fost asistent universitar al părintelui Galeriu la Facultatea de Teologie din București, pr. Cristian Galeriu, nepot și preot slujitor la biserica „Sfântul Silvestru” din București, și pr. Dănuț Popovici.

Primii 100 de participanți ajunși la eveniment vor primi cartea gratuit.

Lansarea de carte este cel de-al treilea eveniment organizat de către cei doi nepoți ai părintelui: pr. dr. Cristian Galeriu și diac. Iustin Galeriu. În anul 2018 a avut loc conferinţa naţională „100 de ani de la nașterea Părintelui Constantin Galeriu”, iar în anul 2021 a fost lansat volumul I (dintr-o serie de șase volume) al „Cuvintelor de învățătură”, ce reunește o colecție de predici rostite de către părintele Galeriu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1613 secunde