Acțiuni inițiate de Universitatea "Andrei Șaguna"

145
< 1 min citire
Acțiuni inițiate de Universitatea
Ieri, la Universitatea "Andrei Șaguna", în prezența Consulului General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozcalikan, a avut loc festivitatea de deschidere a cursului de limbă turcă, eveniment organizat de Clubul Culturii Turcice "Mustafa Kemal Ataturk". Cursul va fi predat într-un spațiu special amena-jat și inaugurat în primul semestru al acestui an universitar, Sala "Yunus Emre", astfel numită după marele poet mistic turc din secolul al XIII-lea. 
Astăzi, de la ora 13, Facultatea de Psihosociologie a aceleiași universități organizează, la Colegiul Tehnic Energetic din Constanța, workshop-ul "Inteligența emoțională și viața sentimentală a tinerilor". 
La evenimentul coordonat de  lect. univ. dr. Ghiursel Regep vor participa elevi, studenți și cadre didactice de la cele două unități de învățământ, programul incluzând prezentări ale conceptului de inteligență emoțio-nală, testări EQ ale elevilor care o vor solicita, discuții pe tema vieții sentimentale a tinerilor interpretată din perspectiva inteligenței emo-ționale și recomandări pentru elevi în vederea îmbunătățirii inteligenței emoționale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 02 Decembrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Pentru prima dată la Constanța
Pagina a fost generata in 0.0556 secunde