Activități de voluntariat ale elevilor Colegiului de Arte

185
2
Activități  de voluntariat  ale elevilor Colegiului de Arte - activitatidevoluntariat-1424973577.jpg

Articole recomandate

Elevii și profesorii Colegiului Național de Arte "Regina Maria" Constanța vor derula, până pe 6 martie, activități de voluntariat sub genericul "Târgul mărțișoarelor dulci", în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC).

Scopul activităților îl constituie promovarea voluntariatului în rândul elevilor, cu suportul părinților și al cadrelor didactice.

Elevii de la specializările muzică, arte plastice și coregrafie vor să aducă bucuria mărțișorului tradițional în rândul elevilor de la Centrele de Educație Incluzivă și persoanelor vârstnice și au pregătit, pe lângă mici cadouri și un program artistic. Ei vor merge la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Delfinul", la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Maria Montessori", la Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Albatros" și la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța pentru a oferi mărțișoare.

"Activitatea a urmărit consolidarea abilităților copiilor de a trăi împreună cu ceilalți într-o societate unită și solidară, în care contează valențele umanitare, angajamentul, responsabilitatea, dar și implicarea în a crea momente care aduc bucurie și ne învață să dăruim emoție. Toți elevii s-au declarat încântați de această campanie și, în special, de ceea ce presupune activitatea de voluntariat", a declarat psiholog Daniela Stroia. 

Comentează știrea

RODICA
27 februarie 2015
oferta de nerefuzat de lucru!

Oferta de nerefuzat de lucru! Aveti in fata un fenomen tot mai intalnit! Foarte multi oameni lucreaza cu noi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.518 secunde