Afterschool la concurență cu oferta învățătoarelor

749
Prima zi a anului școlar 2010-2011 coincide și cu deschiderea cursurilor la școlile "de după școală", afterschool în variantă uzată.
Ieri, căutând câteva asemenea sedii, vizualizate anterior pe internet, aveam să descoperim că foarte multe nu și-au mai prelungit anul acesta oferta. În marea majoritate înființate ca activități adiacente pe lângă grădinițe particulare, "școlile de după școală" presupun o responsabilizare a patronilor în direcții variate, cu costuri pe măsură, pe care anul "de criză" nu le-a mai permis.
În ceea ce-i privește pe părinți, afterschool-urile constituie o soluție nu tocmai la îndemână din punct de vedere financiar pentru prea mulți dintre cei care nu-și pot supraveghea copiii după terminarea cursurilor și, din păcate, nevalorificată în variantă "de stat" de niciun ministru al Educației. Dacă anul trecut am scris despre programe de acest gen care ajungeau să coste și 10 milioane lei, anul acesta oferta a cunoscut o "îmblânzire".
Pe lângă asistarea și sprijinirea copiilor în efectuarea temelor (recapitularea, consolidarea, sistema-tizarea cunoștințelor însușite la școală, individual și pe grupe) de către cadre didactice de specialitate, aceste instituții oferă activități de recuperare și dezvoltare a cunoștințelor și, în finalul programului, activități recreative (educative, practice, extrașcolare). De asemenea, se asigură servirea mesei de prânz în sistem catering, în majoritatea cazurilor în valoare de 8 lei/zi.
Gândite în trei "formule", respectiv programe de bază, medii și extinse, spre exemplu la afterschool "Poarta Succesului", tarifele variază între 450 lei și 800 lei, în cazul în care lăsați copilul până la ora 19.
Atât Nicoleta Caisin, de la Clubul Isteților, cât și Oana Radu, de la Creative Start, sau Nausica Căscătău, de la Estia After School, ne-au declarat că se așteaptă ca, odată cu debutul anului școlar, și înscrierile să sporească.
Mai rămâne de văzut cu ce ofertă de "timp liber" vor veni învățătoarele copiilor la clasă, pentru că în multe școli constănțene acestea au inițiat asemenea afaceri, profitabile în măsura în care plătesc sau nu chirie pe locația în care își desfășoară activitatea extra-școlară. Cert este că acestora din urmă, învățătoarelor, le este mult mai ușor să încropească o grupă de after school, având "materia primă" la îndemână… Și în condițiile în care statul român a ajuns să aducă în pragul disperării cadrele didactice, nu vedem de ce ar acuza cineva un astfel de demers, foarte legal și totodată de bun augur. (Mai puțin cazurile în care am aflat că unii copii sunt luați cam cu arcanul!).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 07 Septembrie 2010
Stire din Cultură-Educație : Student doar cu portofelul
Marţi, 07 Septembrie 2010
Stire din Cultură-Educație : Parfum cu miros de tabloid
Pagina a fost generata in 2.1468 secunde