Aida - vizită de curtoazie în cabinele artiștilor

Între poveștile oamenilor din spatele scenei, un loc important îl ocupă Aida. Toți au o paletă de amintiri legată despre fastuoasa operă a lui Verdi. Despre grandioasele decoruri și complicatele costume. De aceea, fiecare mi-a spus la un moment dat: "Păi să vedeți la Aida …!". 

Ultimele care m-au invitat au fost cabinierele Operei. Și sâmbătă am dat curs invitației. Adevărul e că e și multă lume de îmbrăcat la Aida (într-una din cele mai aglomerate secvențe am numărat 70 de inși pe scenă - fără paji și gărzi). De-aia și costumierele sunt în priză încă de la ora 16:00 - costumele luate de la curățat, au fost aranjate pe categorii: soliști, coriști, figuranți. Apoi pe fiecare personaj în parte. Li s-au atașat accesoriile: de la sandale la colane, centuri și pălării. Și de toate astea se ocupă Romanța Pavlovici, Violeta Luca și Anișoara Zaharia.

Aida - tabloul zero

Înainte de deschiderea pereților mobili gravați cu hieroglife, pe post de cortină la Aida, lucrurile stau astfel: pe holurile teatrului și în cabine este o vânzoleală continuă. Este firesc să te saluți, pe scări, cu femei și bărbați din Egiptul antic. Sclave, militari, ostași, preotese, preoți, cu ochii conturați și alungiți spre tâmple, cu părul lung și negru retezat drept deasupra sprâncenelor, cu niște construcții interesante pe cap - a căror denumire însă îmi scapă -, îmbrăcați în tunici, fustanele, robe, kalasiris-uri și mantii, flancate de celebrele glugi circulare, toate strălucitor ornate.

În cabine, agitația e încă în toi. Dacă cele mai multe din membrele corului sunt la retușuri de machiaj și fixarea "coifurilor", câteva sunt încă la trasul fermoarelor.

Până am schimbat impresii cu fetele din cor care, după cum zic și ele, sunt puține, dar par tare multe, pentru că, într-adevăr, vocile lor fac sala să vibreze, și cât mi-au destăinuit ce încântate sunt de soliștii cu care urmau să cânte, au fost chemate la repetiții. Și brusc, cabina care până în urmă cu 30 de secunde forfotea s-a golit. Apoi cabinierele m-au introdus la soliști, iar acolo am avut onoarea să mă trezesc în fața faraonului însăși dar nu numai. Ramades (Daniel Magdal) se pregătea și el pentru confruntarea cu armata etiopiană dar, mai ales, cu propria soartă. Îl încuraja însă dirijorul Tiberiu Soare.

Și gata. Vocea anunță artiștii să coboare la scenă. Pe Aida, frumoasă și vaporoasă, am întâlnit-o pe scări. Cu o siluetă "de zeiță" (așa am auzit din public!) într-o rochie splendidă, cobora în fugă cu voalurile fluturând.

Actele I-IV . Aplauze

Povestea de dragoste dintre Radames, cel căruia i se acordă de faraon conducerea oștilor Egiptului împotriva invadatorilor etiopieni, și Aida, sclava etiopiană, fiică a regelui Amonasro, se conturează în decorul impresionant care reușește să te transpună în atmosfera Egiptului antic.

Jocul, dar mai ales vocile soliștilor fac să vibreze fiecare fibră a sufletului. Cuplul Carmen Gurban (Aida) - Daniel Magdal (Radames) a cucerit publicul care în final parcă nu se mai putea opri din aplaudat și din aclamat. Dar spectatorii au fost încântați și de Liliana Neciu, din Cluj, în rolul lui Amneris, fiica faraonului răvășită de gelozie, de durere și dorința de a putea ierta. Și de Ionuț Pascu sau Amonasro, regele etiopian, tatăl Aidei, de basul Horia Sandu în rol de mare preot Ramphis, de Cătălin Țoropoc în rolul faraonului, de cor de orchestră, de dirijor Tiberiu Soare, de regie, de decoruri și costume. De tot. Aida, sâmbătă seara din sclavă a devenit învingătoare.