AIESEC Constanța lansează un nou proiect educațional

564
1 min citire
Ieri, Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Constanța a găzduit evenimentul de deschidere al proiectului "New Learning Perspectives", organizat de AIESEC Constanta, care și-a propus să prezinte participanților modul concret de desfășurare a întregului proiect, cu activitățile ce vor avea loc, dar și cu oportunitățile ulterioare pe care elevii le vor avea la terminarea acestuia.
Proiectul își propune creșterea gradului de responsabilizare a tinerilor în rândul societății civile din Constanța prin implicarea elevilor din liceele constănțene "Decebal", Colegiul Național "Carol I", Colegiul Național "Mihai Eminescu", Liceul Teoretic "Lucian Blaga" și Grup Școlar "George Emil Palade" în diverse activități.
Astfel proiectul va ajuta la consolidarea Consiliului Elevilor, ce va acționa ca mecanism reglator pentru societatea civilă, fiind reprezentat de elevii din liceele din Constanța și sprijinit de autoritățile locale. Acest lucru se va face treptat prin pregătiri pentru liceeni, în fiecare sfârșit de săptămână, ce vor fi susținute de trei stagiari internaționali din Brazilia, Taiwan și Indonezia. Pregătirile au menirea de a oferi un bagaj de cunoștințe și a insufla o dorință de implicare a tinerilor în comunitatea din care provin, iar ele vor consta în traininguri pe domeniile de interes ale elevilor.
AIESEC Constanța organizează acest proiect în perioada 3 mai - 15 iulie, realizarea lui fiind posibilă cu ajutorul liceelor menționate, dar și a Inspectoratului Școlar Județean Constanta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0273 secunde