Alarmă: tuberculoza bântuie școlile constănțene!

1115
3
Alarmă: tuberculoza bântuie școlile constănțene! - fondsituatiatbc-1352918082.jpg
Situația cazurilor de TBC din Constanța a fost discutată, ieri, în cadrul unei conferințe de presă organizate de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică. Pentru că, în ultimul timp, bacilul Koch pare că a urmărit sintagma "Nicio săptămână fără TBC în școlile constănțene", îngrozind locuitorii urbei, cei aflați la conducerea instituțiilor mai sus menționate s-au gândit să explice măsurile luate până acum și care este situația. 
Dr. Constantin Dina, șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP), consideră că situația nu este atât de alarmantă pe cât pare, insistând pe statisticile ultimilor ani, care arată că din 720 de cazuri câte au fost în 2010 la nivel de județ, TBC-ul a avut o scădere continuă, ajungând în acest an - până acum - la 501 cazuri. 


"TBC-ul nu e un stigmat al sărăciei"
În rețeaua școlară, din septembrie și până acum, sunt confirmate, pe raza județului, 21 de cazuri, din care 18 elevi și trei cadre didactice. Mai există un caz, un om internat cu o afecțiune pulmonară, dar încă nu se știe despre ce este vorba (TBC-ul nu a fost confirmat). Persoana în cauză prezintă mare interes, deoarece este cadru didactic și predă la trei școli, din Limanu, Pecineaga și Albești. Elevii care au intrat în contact cu el însă nu vor fi testați decât dacă profesorul va fi confirmat cu tuberculoză. 
Conform lui Constantin Dina, în ultimele zile, au fost testați aproximativ 140 de elevi. Din păcate, dintre aceștia "unii au refuzat să li se facă reacția la tuberculoză, alții n-au venit după rezultate, iar alții au refuzat internarea". În condițiile acestea, este destul de greu de evaluat o situație a numărului exact de cazuri. De exemplu, la Colegiul Pedagogic "Constantin Brătescu", ultimul focar descoperit, trei elevi au rămas neinvestigați. 
Mihaela Cucu coordonatoarea pe Constanța a Programului Național de TBC, a ținut să sublinieze pentru toți cei care sunt în apropierea unui caz de tuberculoză că "TBC-ul nu e un stigmat al sărăciei", așa cum se încăpățânează unii părinți să creadă și nu-și lasă copiii să fie investigați: "Le este rușine, spun că nu se poate, că în familie n-a avut nimeni și că-și duc copiii la spital la București". 
În acest sens, dr. Mihaela Dinisov, directorul adjunct al DSP, a ținut să ne explice din metehnele acestui bacil Koch: "După vaccinul de la naștere, care oferă o protecție de câțiva ani, bacilul poate rămâne în organism, cantonat într-o stare de adormire, dar se poate trezi la o slăbiciune a organismului". De aceea, medicii spun că, în caz de tuse prelungită (peste două săptămâni) fără justificare, la scăderi bruște în greutate și transpirații abundente și fără motiv, prezentarea la medic este mai mult decât necesară, atât pacientului, cât și celor din jur. O altă problemă asupra căreia medicii au insistat este că, odată început tratamentul pentru TBC, trebuie dus până la capăt, altfel bacilul poate deveni mai rezistent la antibioticul respectiv, iar tratamentul durează șase luni. 


Apucăturile românilor ușurează răspândirea bacilului
Pentru motivele care au dus la răspândirea bolii, doctorul Mihaela Cucu are o explicație asupra căreia chiar vrea să atragă atenția - comportamentul românilor, care în prea multe cazuri lasă de dorit: "Își suflă nasul pe stradă, fără batistă, când o nară, când pe cealaltă, își împrăștie sputa pe stradă (cu alte cuvinte, scuipă tot felul de fluide) răspândind stropi… Foarte important, poate mai important ca dezinsecția, este să aerisim locurile în care trăim, muncim ori învățăm". 
În ceea ce privește măsurile luate de Inspectoratul Școlar pentru prevenirea răspândirii bolii, prof. Răducu Popescu, inspector general, ne-a spus că, atunci când apare o suspiciune (tuse, transpirații), medicii școlari sunt mobilizați pentru a face triajul elevilor, firește, cei care răspund mobilizării, pentru că tot inspectorul general ne-a spus că are sesizări cum că nu toți medicii școlari sunt foarte implicați. 


După apariția unei suspiciuni, elevii sunt triați, iar dispensarul trimite lista "suspecților" conducerii școlii. Aceștia pot reintra în colectiv numai cu acordul pneumologului. "Dacă intră în colectivitate știind că e bolnav și îi infectează și pe alții, îi facem plângere penală", a ținut să precizeze șeful DSP, dr. Constantin Dina. 
Deși nu e pe primul loc la numărul total de bolnavi de tuberculoză, județul nostru este campion la numărul de copii infectați cu infamul bacil Koch. 


Comentează știrea

Relu
15 noiembrie 2012
F bine sa se ia masuri

Chiar ca sunt multi inconstienti daca si dupa ce li se spune ca au TBC refuza internarea si tratamentul atunci asta spune multe despre mentalitatea romaneasca

FONDURI NERAMBURSABILE UE
15 noiembrie 2012
FONDURI UE

2013 este anul in care Fondurile NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Aflii mai multe detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro

miruna
15 noiembrie 2012
normal ca nu i de gluma avand in vedere sistemul sanitar constantean dezastruos patronat de eminentele cenushii cu basca roshie

normal ca nu i de gluma avand in vedere sistemul sanitar constantean dezastruos patronat de eminentele cenushii cu basca roshie .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2012 secunde