Școlile constănțene, sufocate de datorii la utilități

448
Școlile constănțene, sufocate de datorii la utilități - colegiultomis-1352307144.jpg

Articole de la același autor

Dacă în mediul rural managerii unităților de învățământ sunt liniștiți în ceea ce privește plata utilităților, în municipiul Constanța, colegii lor sunt asediați de somații din toate părțile.





"Șapte din 250 unități de învățământ din municipiul Constanța au probleme cu plata facturilor. Nu sunt foarte multe, dar situația poate deveni foarte gravă, pentru că primesc somații din toate părțile. Practic, s-a ajuns până la a se face reeșalonări la reeșa-lonările făcute inițial de furnizori și tot așa. Directorii au fost împovărați de-a dreptul, jumătate din activitatea lor concentrându-se pe probleme administrative, ceea ce nu mi se pare deloc normal", a declarat inspectorul general prof. dr. Răducu Popescu, adăugând că nu există riscul debranșării unităților de învățământ de la utilități, întrucât există o prevedere legală care permite reeșalonarea plății datoriilor. 

Managerii unităților de învățământ constănțene trăiesc efectul dramatic al unei descentralizări nedorite și prost gândite. Va mai curge multă cerneală și se va face mult tam-tam pe ineficiența acestei decizii ministeriale, dar nu-i vom putea ajuta cu nimic pe bieții directori care ajung să facă nopți albe cu gândul la datoriile de sute de milioane de lei acumulate la plata utilităților. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de directorii grădinițelor, școlilor și liceelor cu datorii, s-a ajuns la o situație alarmantă.

Pe primul loc la capitolul datorii acumulate, se numără Colegiul Tehnic "Tomis" din Constanța, cu o datorie de 73.000 lei, acumulată de-a lungul a nouă luni.

"Dacă în cazul Liceului cu Program Sportiv există o explicație a datoriilor imense acumulate, fiind o structură vocațională cu regim special, în cazul Colegiului «Tomis» nu pot deloc să-mi explic cum a ajuns această unitate la datorii atât de mari. În condițiile în care alte unități rămân fără bani și nu pot achita facturile, există și unități care au primit de la bugetul de stat 130.000 lei pentru nouă luni, iar pentru ultimele trei luni le-au fost alocate 143.000 lei. Trebuie să găsim o soluție pentru ca acești bani să nu fie pierduți", a mai spus inspectorul școlar general.

v v v

În statisticile Regiei Autonome Județene de Apă, următoarele unități de învățământ erau somate să achite de urgență facturile: Grădinița nr. 57 (cu un sold de 1.331,22 lei), Grădinița "Lumea Copiilor" (1.344,95 lei), Colegiul Na-țional "Mircea cel Bătrân (1.926,15 lei), Grupul Școlar "C.A. Rosetti" (19.384,02), Colegiul Tehnic "Tomis" (34.902,79), Grupul Școlar Auto "Dimitrie Leonida" (36.599,92), Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" (47.972,37 lei), Grădinița "Lumea Poveștilor" (610,29 lei). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2131 secunde