Alternativa la telecomandă

349
2 min citire
// Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța a programat astăzi, de la ora 10,00, frumoasa poveste a "Cenușăresei", în viziunea lui Daniel Stanciu, pe muzica lui Dicran Asarian. Spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.
Vineri, 1 aprilie, de la ora 10,30, va fi prezentat spectacolul "Inimă rece".
În week-end, de la aceeași oră 11, cei mici cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani vor putea viziona spectacolul "Pecetea fermecată" după Clemens Brentano, scenariul și regia artistică Cristian Pepino, scenografia Cristina Pepino, muzica Dicran Asarian.
Prețul unui bilet, indiferent de spectacol, este 7,5 lei.
// Astăzi, la Cafe D’Art din Constanța va avea loc un show inedit de improvizație, susținut de trupa ObligÓ. Show-ul de improvizație este o construcție tip puzzle în care spectatorii pot decide imaginea, pot tăia piesele și îi pot vedea pe cei prezenți pe scenă cum le dau acestora o formă finală.
Participă actorii Ramona Cutina, Orlando Petriceanu, Marius Miron, Ștefan Oprea - clape. Prețul unul bilet este de 30 de lei. Elevii și studenții beneficiază de o reducere de 10 lei.
// Orchestra simfonică a Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" ne invită vineri, 1 aprilie, de la ora 19,00, la concert simfonic. Spectacolul - Medalion Felix Mendelssohn Barthody cuprinde Uvertura "Visul unei nopți de vară", "Nocturna", "Marș nupțial", Uvertura "Hebridele" și Simfonia nr. 4 "Italiana". Dirijor va fi Tiberiu Oprea.
// Teatrul de Stat Constanța prezintă sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 19,00, spectacolul "(pe)Trecerea sufletelor" de Dimitre Dinev, în traducerea lui Dan Stoica. Regia și ilustrația muzicală sunt semnate de Sorin Militaru, scenografia - Maria Nicola, muzica - Vlaicu Golcea. Din distribuție fac parte Iulian Enache, Nicodim Ungureanu, Marian Adochiței, Andu Axente, Cosmin Mihale, Remus Archip, Dana Dumitrescu, Laura Iordan/Turchian Nasurla, Georgiana Mazilescu /Dorina Diaconu și Tache Toma.
Pentru duminică, 3 aprilie, tot de la ora 19,00, este programat spectacolul "Gâlcevile de la Chioggia" de Carlo Goldoni, traducerea Florian Potra. Regia este realizată de Dana Dumitrescu, scenografia Lăcrămioara Dumitrașcu, light design Dan Nanoveanu, mișcarea scenică Stela Cocârlea, ilustrația muzicală Adrian Alexandru. Vor urca pe scenă Andu Axente, Laura Iordan, Turchian Nasurla, Andrei Cantaragiu, Marian Adochișei, Adrian Dumitrescu, Luiza Toma, Georgiana Mazilescu, Florina Diaconu/Andreea Țuțui, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip și Mirela Pană.
// Duminică, 3 aprilie, de la ora 20,00, la cafeneaua "Funny People", de lângă sediul vechi al Universității "Ovidius" va fi prezentat spectacolul "Pam! Pam!". Este vorba despre o comedie amară și adevărată, o bijuterie cotidiană a lui Constantin Tănase, scrisă acum 80 de ani. Va interpreta actorul George Constantinescu. Regia este semnată de Bogdan Husanu.
Spectacolul este în stilul lui Caragiale, personajul principal lamentându-se cu umor de situația deplorabilă a țării și implicit a sa. Situațiile tragicomice abundă, iar momentele critice sunt punctate de un "Pam! Pam!" firesc și tonic. Comedia durează 45 minute. Biletul de intrare costă 20 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0293 secunde