Angelo Mitchievici, noul președinte al scriitorilor dobrogeni

575
5
Angelo Mitchievici, noul președinte al scriitorilor dobrogeni - angelomitchievici-1380463500.jpg

Articole de la același autor

Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România a marcat sâmbătă, 28 septembrie, un nou moment de cotitură, la conducerea acestei structuri fiind ales un tânăr scriitor, în vârstă de 41 ani, dacă e să-l comparăm cu predecesorii săi.

La scrutin se înscriseseră două candidaturi, respectiv Emilia Dabu și Amelia Stănescu, iar Angelo Mitchievici a apărut în urma propunerii unui alt fost președinte al filialei - Ovidiu Dunăreanu. "Nu era necesar să-și depună candidatura, acest lucru fiind obligatoriu doar în cazul alegerilor la nivel național", a precizat Dunăreanu.

Din cei 59 de membri ai filialei dobrogene, la alegeri au participat circa 30, voturile fiind împărțite astfel: Angelo Mitchievici - 17 voturi pentru, Amelia Stănescu - șase voturi, și Emilia Dabu - trei voturi. La prezidiul întâlnirii s-au aflat prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor - Nicolae Manolescu, însoțit de Nicolae Prelipceanu, Dan Mircea Cipariu, Gabriel Chifu.

Cristina Tamaș, cea care i-a predat ștafeta lui Mitchievici, i-a urat acestuia mult succes în greaua misiune pe care o va avea de îndeplinit. "Are alături o echipă care cu siguranță îl va sprijini cu expe-riență, în persoana lui Ovidiu Dunăreanu, Nicolae Rotund, Sorin Roșca și Mădălin Roșioru. Eu am susținut-o pe Amelia Stănescu, pentru că am considerat că are energia necesară să facă din filiala Dobrogea una puternic vizibilă atât în plan local, cât și național". Întrebată dacă are unele regrete legate de mandatul său, Cristina Tamaș a declarat că în ultimele cinci-șase luni, din cauza problemelor personale, nu a mai fost capabilă să participe la evenimente și îi pare rău că s-a distanțat de membrii filialei.

Pe de altă parte, Ovidiu Dunăreanu nu ascunde faptul că a făcut lobby pentru alegerea lui Angelo Mitchievici de acum câteva luni "pentru că am vrut să scoatem filiala din stagnarea în care se afla. Iar Angelo este un om care contează, o prezență cunoscută și recunoscută de critica literară, spre deosebire de contracandi-datele sale, de mai mică anvergură. Am vrut să facem schimbarea cu un om valoros, pentru că vrem să se termine cu intrarea în filială pe ușa din dos, vrem să dăm premii literare cinstite și puține, vrem oameni din ce în ce mai tineri. Și pentru acest lucru îl vom sprijini pe noul președinte".

Lector la Facultatea de Litere a Universității "Ovidius" din Constanța, Angelo Mitchievici este prozator, critic literar și eseist care a cochetat cu fizica și matematica în cadrul Facultății de Automatică din Craiova. La care a renunțat după un an, pentru a începe cursurile Facultății de Litere a Universității din Craiova, secția română-engleză, ca, după aproape doi ani, să se mute la Universitatea din București. Din anul 1998 este licențiat în Litere al Universității București, zece ani mai târziu susținându-și teza de doctorat pe tema decadentismului literar, sub coordonarea criticului literar Sorin Alexandrescu.

Pe site-ul "Cuget Liber" puteți citi platforma-program a noului președinte Angelo Mitchievici, cu care sperăm să ne întâlnim cât de curând în cadrul unei conferințe de presă.

Comentează știrea

admirator
30 septembrie 2013
si ce face

Uniunea asta? Practic. Daca autorii isi platescs singrui tiparul, ei pun betele in roate? Ei cenzureaza "democratic"?

un cunoscator
30 septembrie 2013
bă nu vă e rușine

Nicolae Manolescu e președinte și voi scrieți că e prim-vice președinte. Voi nu aveți voie pe Google, dacă altfel nu puteți și vă doare capul? Pentru cine scrieți voi și de ce ?

Student
30 septembrie 2013
Felicitari

Doresc sa-l felicit pe aceasta cale pe domnul profesor. Este un om extraordinar, destept si valoros. Bravo!!!!

Dorel
4 octombrie 2013
Eminescu sa ne judece

Mitchievici are un caracter execrabil, e avid dupa functii. Si-a inceput mandatul criticandu-i pe predecesori, ca atata stie. A fost pupator fruntas sub coada lui Epure si ar fi fost si acum, daca nu era dovedit de spagar. Timpul o va dovedi.

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 18 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : A murit scriitorul Romulus Vulpescu
Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Stire din Cultură-Educație : Mircea Cărtărescu, în top
Pagina a fost generata in 0.6385 secunde