Anthony Delon, fiul legendarului Alain Delon, revine în România, de data aceasta la București, pentru a participa la premiera de gală a filmului „21 de rubini”, în regia lui Ciprian Mega. Actorul francez are unul dintre rolurile principale în acest film de autor, cu distribuție internațională, unde joacă împreună cu starul american Mickey Rourke, deținătorul Globurilor de Aur, cu actrița italiancă Elisabetta Pellini și cu importanți actori români, Corina Moise, Dorel Vișan, Nicodim Ungureanu, Răzvan Vasilescu, Magda Catone.
Evenimentul va avea loc joi, 19 octombrie. Ulterior, actorii și echipa filmului vor merge într-o scurtă caravană prin țară.
Astfel, miercuri, 25 octombrie, filmul va putea fi vizionat, în avanpremieră, în Constanța, la Cinema City (Vivo!), la 18.45. După proiecția specială, constănțenii se vor întâlni cu regizorul și cu actorii din film, într-o sesiune de Q&A.
Filmul va rula în cinematografele din țară începând cu 3 noiembrie.
În “21 de rubini” este vorba despre Nina, o tânără procuroare, care, împreună cu iubitul ei, Yuri, regizor de film, lucrează la dezvoltarea unui scenariu, inspirat dintr-o poveste de familie. Tensiunile politice de la sfârșitul anului 2022, o aduc pe Nina în atenția publică, numele ei fiind vehiculat pentru poziția de Procuror General al României. Numirea în această funcție depinde, însă, de Mickey Mandovanis, Secretar de Stat al Guvernului american, și de Nicoletta Delalachiessa, reprezentanta Comisiei Europene. Întâlnirile cu aceștia se transformă într-un veritabil examen, care, dublat de căutările artistice și de relația amoroasă cu Yuri, îi dezvăluie Ninei chipul societății în care trăiește.