Apariții editoriale

304
r "Iubire 13 / Love 1", Marius Chivu (coord.), editura Art
Cartea-album cuprinde 13 episoade cu și despre iubiri neconvenționale, însoțite de o serie fotografică realizată de Ion Dumitriu.
"Totul a început cu o cutie de carton prăfuită în care Radu Dumitriu a dat peste filmul foto în a cărui obscuritate dormitau cele 13 diapozitive ale seriei poveste de dragoste realizate de regretatul pictor Ion Dumitriu încă din 1972. Ideea unui album cu aceste imagini inedite a venit de la sine, dar Radu nu este câtuși de puțin tipul convențional. Nu știu cum de s-a gândit la mine, cert e că ne-am trezit într-o cafenea imaginându-ne, împreună, această carte-album în fel și chip. Până la urmă, ideea de a invita 13 scriitori și artiști să scrie fiecare câte o foarte scurtă povestire de dragoste ni s-a părut cea mai simpatică. Lui Ion Dumitriu însuși i-ar fi plăcut, dată fiind prietenia lui specială cu optzeciștii.
Aceste 13 povestiri de buzunar aduc noroc chiar și cititorilor cu prejudecăți și superstiții. În rest, iubirile vin și pleacă prin e-mail sau printr-o scrisoare scrisă de mână, cu un telefon sau un trailer, printr-un manuscris de roman, printr-un vis sau printr-o rugă... Trebuie doar citite", e de părere Marius Chivu.
Semnează: Mimi Brănescu, Gianina Cărbunariu, Marius Chivu, Andrei Codrescu, Radu Cosașu, Matei Florian, Hanno Hoffer, Radu Paraschivescu, Răzvan Petrescu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Alex Leo Șerban, Cătălin Ștefănescu.

r "Orașul jumătăților
de înger", Florin Toma, editura Cartea Românească
Un oraș în care frica este pururi trează, iar locuitorii lui trăiesc după indicații și norme precise, încontinuu amintite, spre a se evita greșeala. O așezare cu automatisme dramatice, sufocante, construită pentru a oprima și zdrobi ființa. Este povestea unei societăți terifiante, anchilozate într-o stratificare socială inflexibilă ce transformă defectele în reguli de funcționare.

r Valeriu Anania, "Teatru I", editura Polirom
"Multe semnificații rezultă din legenda meșterului Manole care, absorbit de operă, nu înregistrează moartea copilului său și își zidește de vie soția, conform unui jurământ... «Steaua Zimbrului»tratează mitul etiologic al stemei Moldovei. Pe urmele lui Eminescu din drama neterminată «Bogdan Dragoș», Valeriu Anania se fixează asupra epocii tulburi a descălecatului Moldovei, punând la contribuție știrile noi furnizate de C.C. Giurescu. Acțiunea piesei e credibilă, iar eroii – posibili." (Al. Piru)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6463 secunde