Ateliere online de scriere dramatică pentru adolescenți

260
Ateliere online de scriere dramatică pentru adolescenți - atelieresursamoneyfollowyou-1586443674.jpg

Articole de la același autor

Teatrul de Stat Constanța (TSC), în parteneriat cu Asociația Frilensăr.ro, le pregătește tomitanilor, pe 16 aprilie, de la ora 21.00, noi ateliere online de scriere dramatică. Adolescenții cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, cărora le place teatrul și pe deasupra să și scrie, se pot înscrie în programul "Drama pentru toți", cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Potrivit reprezentanților instituției de cultură, "Drama pentru toți" însumează o serie de ateliere de scriere creativă și scriere dramatică destinate tinerilor.

"Inițial, ar fi trebuit să ne vedem face to face, la aceeași masă, în șase teatre din țară, unde să ne apucăm să punem teatru la cale și dramaturgia sub lupă, însă situația dificilă prin care trecem cu toții ne-a împins în online. Nimic nu e imposibil, așa că stăm în casă și ne scriem dramatic online", au precizat aceștia.

Cine se poate înscrie? Toți adolescenții cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, din Constanța, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Piatra Neamț, Sibiu, care au chef de joacă în scris și timp liber în izolare. Împreună, tinerii vor afla ce înseamnă dramaturgia și cum ar putea aceasta să prindă viață. De asemenea, ei vor afla care sunt primii pași în scrierea dramatică, iar acești primi pași vor fi conduși de alții și vor alcătui un volum de piese de teatru scrise numai și numai de adolescenți. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3851 secunde