Atelierul minune: tot ce se scoate din pământ primește aici o nouă viață!
Articole de la același autor
La Constanța, Școala de artă cu cei mai mulți cursanți din țară
09 Noiembrie 2012
INCREDIBIL! Ce au descoperit arheologii constănțeni la Tropaeum Traiani. GALERIE FOTO
24 Octombrie 2012
Misterul Esterului, orașul dobrogean dispărut
31 Octombrie 2012
SENZAȚIONAL! Amazoane îngropate sub Autostrada Soarelui?
19 Octombrie 2012
Poveștile misterioase ale Hotelului Palace
17 Octombrie 2012
Constanța și familiile ei aristocrate
11 Decembrie 2012
Poate cea mai spectaculoasă parte într-un muzeu de istorie și arheologie este considerată secțiunea de metale. Acolo unde sunt expuse săbii și lănci, fibule, unelte, vârfuri de săgeți, oglinzi, pocale, și, în mod special, monede și bijuterii. Deși când te gândești la ce amar de ani a trecut peste ele, chiar și un cui este impresionant. Cum arată când sunt găsite este exemplificarea expresiei "făcute praf", care ajunge în cazul acesta să aibă și un alt sens, ușor metafizic, precum acela că "toți devenim la un moment dat oale și ulcele".
Există însă un loc în care transformarea în țărână este oprită din curs, iar obiectul începe să-și recapete forma și consistența. Chiar dacă nu mai poate îndeplini rolul pentru care a fost făcut, i se dă cu această ocazie un alt rol. O nouă viață. Acela de a ne purta înapoi prin timp la momentul în care o mână de om îl folosea: ca armă, agrafă (fibulă), bijuterie sau monedă. Iar acest loc este laboratorul sau atelierul de restaurare al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Piesele sau fărâmele adunate cu grijă de arheologi, împachetate și etichetate cu locul găsirii și perioada de care țin sunt aduse la atelier. Când pășești în laboratorul în care se prelucrează și se restaurează metalul, îți dai seama că denumirea de "laborator" nu i se potrivește deloc. Singurele obiecte ce te-ar putea duce cu gândul la o asemenea calificare sunt stativul cu eprubete (ca acela din școală), două trei pahare Berzelius, o balanță de farmacie și niște freze de dentist. Și o chiuvetă placată cu faianță.
Nimeni nu mai lucrează ca noi
Restauratorul de metale, Dan Mihai Ionescu, lucrează aici din 1975. Cam tot atunci a fost adusă freza agățată într-un "pom" lângă biroul său. Iar între ei s-a creat o legătură strânsă. "N-o schimb", zice restauratorul, "de ce, dacă merge mai bine decât una nouă?" Zâmbește.
Omului îi sclipesc ochii la gândul unor laboratoare pe care le-a văzut pe internet: "Sunt laboratoare la noi în țară care lucrează cu laser. Curăță orice, iar metoda este 100% nedistructivă". Privind în jur, lasă visele la o parte, continuând însă să zâmbească: "În străinătate, nimeni nu mai lucrează ca noi, în schimb, chiar în condițiile astea, avem rezultate foarte bune. Piesele restaurate de noi, în ani nu suferă modificări, chiar în mediul acesta marin. Iar în momentul în care nu cureți o piesă de metal cum trebuie, oxidarea o ia din loc din nou".
De fapt, ce se întâmplă în atelierul de metale: dacă metalul este complet oxidat și nu mai are miez metalic, cu freza i se dă forma pe care o avea atunci când a fost făcut, apoi se tratează chimic pentru oprirea oxidării. Dacă are miez metalic, se îndepărtează partea oxidată și se tratează. Există cazul ca metalul - de obicei bronzul - să fie patinat. Asta înseamnă că procesul de oxidare s-a oprit de la sine, așa că acelea nu mai au nevoie de prelucrare. Dar când apare verdele acela smarald (în cazul bronzului, că-n cazul fierului e… ruginiu), oxidarea e în plină acțiune. Așa că obiectul se bagă în "cea mai blândă soluție de curățare", după cum ne-o descrie restauratorul în timp ce, cu o pensă mai lungă, scoate dintr-un pahar Berzelius cu un lichid albastru o parte a unei fibule strălucitoare de bronz. E perfectă!
Săbii refăcute din pământ
Alături, într-o cutie de carton, este o grămadă de pământ. "Acolo a fost o sabie", spune el. Lângă cutie este un pachet bine strâns pe care scrie "vârf de lance și daltă", însă în pungă pare a fi tot doar pământ. Din praful acesta, restauratorul trebuie să refacă obiectul așa cum era. "Le luăm bucățică cu bucățică și le lipim", zâmbește din nou și continuă "cu rășini epoxidice".
"Am avut o fibulă aparent de bronz, dar toate ornamentele ei erau din aur. Și avea și o inscripție de aur". Numai în astfel de cazuri intră aurul în laborator. Deoarece are acea calitate care-l face atât de valoros și de căutat - nu oxidează. "Problema e că în astfel de cazuri aurul e lipit cumva pe piesa respectivă care a corodat. Așa că îl scoți, cureți piesa și apoi îl lipești la loc".
Cu argintul însă nu la fel stau lucrurile. În funcție de metalul cu care este aliat, oxidează în fel și chip. Dacă are în el cupru, se înverzește și pentru înlăturarea oxidării se folosește tot metoda chimică.
Dar se mai aliază și cu altele... De exemplu "monedele histriene - destul de rare după cum ne-a spus restauratorul - când oxidează formează pe ele o chestie gri-ceroasă. Ei bine, chestia aia nu cedează la tratamentul chimic. E nevoie să le iei la spălat și periat cu foarte mare atenție să nu se ducă modelul și să nu se zgârie".
Cel mai mare tezaur la care a lucrat, luând la mână monedă cu monedă, a fost unul de acum 7-8 ani, găsit în zona străzii București. Au fost aproximativ 7.000 de monede, iar curățarea lor i-a luat un an jumate.
Comentează știrea
Articole pe aceeași temă
Joi, 11 Octombrie 2012
Luni, 08 Octombrie 2012
Joi, 22 Noiembrie 2012
Joi, 11 Octombrie 2012
Sâmbătă, 06 Octombrie 2012