Basorelief dedicat zeului Mithras la Muzeul de Istorie Constanța

334
Basorelief dedicat zeului Mithras la Muzeul de Istorie Constanța - basorelief1-1607873115.jpg

Articole de la același autor

La ora actuală, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) se regăsesc o mulţime de piese şi obiecte de patrimoniu de mare valoare. Una dintre acestea este şi basorelieful dedicat zeului Mithras (secolul II-III p. Chr.) descoperit în timpul cercetărilor arheologice efectuate în zona veche a orașului Constanța. La momentul respectiv, cercetările au dus la descoperirea a numeroase vestigii de epocă romană și romano-bizantină. Piesa în discuţie are următoarele dimensiuni: lungime 30 cm, lățime 22 cm și grosime patru cm. Este sculptată în marmură, stilul de lucru fiind specific artei provinciale romane.

Mithras este o divinitate bine documentată în panteonul Dobrogei romane. Peste 25 de monumente sculpturale, câteva geme şi mai multe atestări epigrafice, ce sunt dovezi de necontestat ale popularităţii aestui zeu de origine orientală. Din punct de vedere al schemei icongrafice, basorelieful se înscrie în aşa-numitul tip danubian: o scenă centrală, înconjurată de o serie întreagă de scenete realizate în mici casete, în tendinţa de a reuni într-un singur monument ilustraţia esenţială a întregii doctrine mithriace. Scena principală îl înfăţişează pe Mithras Taurochton, iar grota sacră în care se desfăşoară sacrificiul este redată printr-un simplu arc. De o parte şi de alta a scenei, în partea de sus sunt reprezentate busturile lui Sol și al Selenei. Precizăm că această schemă iconografică este specifică întregii lumi romane, diferind numai maniera de reprezentare, nu și conținutul. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.313 secunde