Opinie

Bătaie pe "ciolanul universitar"

1357
1
Bătaie pe
Zilele acestea, cetatea academică de la malul mării, cum frumos și cu mândrie i s-a spus, a fost zguduită din temelii chiar din interior. Și nu de presă, care n-a făcut decât să relateze niște fapte, ci de calitatea unor universitari constănțeni. Cadre didactice care sub rezerva anonimatului sau, și mai dezgustător, folosind identitatea… dușmanilor se încrâncenează acum să arunce cu noroi în stânga și-n dreapta, ca-ntr-o ultimă zvâcnire de orgoliu.
Zecile de comentarii la articolele legate de scandalurile iscate în urma alegerilor de membri în consiliile facultăților, atât universitari, cât și studenți, la Universitatea "Ovidius", se reduc la concluzia unui cititor: "ciolanul universitar".
"Nu iese fum fără foc". Am fost acuzată că insist asupra subiectului și probabil că ar fi trebuit să stau cuminte și să aștept comunicate de presă legate de "prea frumoasele" alegeri de la Universitatea "Ovidius". Cel mai probabil mai sunt personaje care confundă gazetăria cu… gazeta de perete. N-am făcut comentarii adiacente, n-am adus jigniri, nici măcar voalat, deși am aflat mult mai multe decât se publică, dar deocamdată majoritatea stă la pândă, așteptând momentul pentru a-și folosi probele. Se cunosc - și acum se afirmă - fapte pentru care viitorul rector ales ar trebui să fie necruțător. Dacă în Universitatea "Ovidius" vor continua să vină în fața studenților cadre didactice recunoscute ca fiind maculate, cetatea constănțeană va fierbe permanent sub presiune.
Le mulțumesc tuturor celor care au comentat, indiferent de ce parte a baricadei se află, demonstrând că le pasă. Nu poate să-mi fie indiferent cine va ieși rector în urma scrutinului din 24 februarie, pentru că noi, jurnaliștii, ne dorim să avem în primul rând un partener de dialog, și nu un orator desăvârșit, care după o conferință de presă de peste o oră să ne ofere informații deja publicate.
Mai trist este faptul că, dincolo de acest scandal, studenții de la facultățile care au depus contestații la alegeri se simt manipulați și nu mai știu ce să creadă vizavi de corectitudinea scrutinului final.
Și nu în ultimul rând, precizez că nu sunt absolventa Universității "Ovidius" și nici nu pregătesc vreun master la una dintre facultăți. Așa încât degeaba se chinuie "postacii" să-mi găsească vreo legătură cu unul sau altul dintre candidații la funcția de rector.
Vivat academia,
Vivant professores,
Vivat membrum quodlibet,
Vivant membra quaelibet
Semper sint in flore.

Comentează știrea

VACLAV HAVEL
25 ianuarie 2012
PUTEREA CELOR FARA DE PUTERE

Absolut corecta atitudinea d-voastra....pana la un punct insa. Noi cei care ii stim pe candidati simtim in subtext pe cine sustineti si pe cine atacati. Cei de la Litere si Jurnalism stiu foarte bine ce inseamna un text postmodern. Nici asta nu ar fi o problema, ca pana la urma este o camplanie electorala, iar presa independenta nu exista. Ceea ce va pot reprosa este ca nu va puneti intrebari si sa cautati raspunsuri care sunt mai importante decat sa promovati un anume candidat. Spre exemplu nu ati vazut decat ca se ascund dupa un psudonim. Dar nu puteti sa va intrebati de ce se ascund? Nu va intrebati daca nu cumva este singura reactie posibila la lipsa de democratie in care se afla mediul universitar? Ce ar putea face un amarat de cadru didactic in fata unui decan sau rector care ii hotaraste viata? Nu va intrebati daca reactia cadrelor nu survine pe fondul unor amenintari si incercari repetate de intimidare? Cum v-ati simti sa vi se spuna ca va vor astepta zile grele daca iese "X"? Acestea sunt doar cateva exemple pentru care, d-na Anghel,pot sa va garantez ca argumentul dumneavoastra cum ca cineva este un bun comunicator nu ajunge pentru a merita sustinerea unui jurnalist nepartinitor. Cel putin pentru noi, cei din interior, exista N motive mult mai importante. Unul dintre ele ...LIBERTATEA DE EXPRIMARE. VI SE PARE PUTIN?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4919 secunde