Bucur Brașoveanu a donat un miliard de lei vechi pentru construirea unui paraclis la Căminul de bătrâni

La jumătate de an de când Bucur Brașoveanu s-a stins din viață, bătrânii constănțeni se vor bucura de generozitatea fostului deținut politic care, înainte de a muri, a donat un miliard de lei vechi, economiile sale de o viață, pentru construirea unui paraclis în grădina Căminului pentru Persoane Vârstnice.

Piatra de temelie a capelei a fost sfințită la începutul săptămânii de către Înaltpreasfințitul Teodosie, alături de un sobor de preoți. La ceremonie a participat și Doruța Giuglea, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanța. La viitorul locaș de cult va sluji părintele misionar Gheorghe Chircalan, cel care le alină durerile sufletești celor de la Căminul pentru bătrâni încă din 2001. Așa cum ne-a spus părintele Chircalan, inițiativa de a ridica o capelă aparține Arhiepiscopiei Tomisului, terenul fiind pus la dispoziție de Primăria Constanța. Pentru construirea capelei a mai fost făcută încă o donație, de către Elena Enache, care a alocat proiectului 45 milioane lei vechi.
Veteran de război, deținut politic, Bucur Brașoveanu a fost purtat prin cele mai groaznice închisori – Jilava, Aiud, Gherla, Rahova, Canal. În ciuda terorii și a chinurilor experimentate în timpul detenției, latura spirituală nu i-a fost anihilată. Din contră. În 1995 a înființat, la Constanța, Biblioteca "Petre Țuțea", iar recompensele financiare pentru chinurile închisorii le-a direcționat către construirea unei capele la Căminul pentru bătrâni.
Mirel Stănescu, prieten vechi al lui Bucur Brașoveanu, privește donația făcută de acesta ca pe o mulțumire adusă providenței pentru supraviețuire: "A fost un bun creștin… doar credința te poate ajuta să reziști în temniță. A simțit nevoia să facă această donație în semn de recunoștință și de mulțumire lui Dumnezeu pentru că l-a ajutat să reziste cumplitelor suferințe".

Canibalismul, ultima resursă a supraviețuirii
Mirel Marin Stănescu, la rândul lui fost deținut politic, ne-a împărtășit amintirile care îl leagă de Bucur Brașoveanu: "Îmi amintesc că ultimele vorbe pe care mi le-a spus au fost «Nu mai e timp, nu mai e timp acum», atunci când i-am zis că vroiam să-i pun la punct un album de fotografii. Era conștient că moare".
Tot Mirel Stănescu ne-a povestit și despre experiențele abominabile la care Bucur Brașoveanu a participat în închisori, cu accent pe teribilele mărturii ale acestuia, legate de Capul Midia, cel mai macabru lagăr de muncă și exterminare de la Canal. "La Capul Midia, în interiorul lagărului, era un alt lagăr, unde erau foști ofițeri superiori care luptaseră pe frontul de răsărit, foști demnitari, unii legionari, pentru a fi exterminați prin înfometare. Bucur mi-a descris niște întâmplări pe care
le-a văzut. Îmi povestea că orice insectă sau animal care traversa acest spațiu, orice mișca sau zbura era mâncat de acei oameni înfometați.
Odată a dispărut cățelușa lui Liviu Borcea, un comandant superior foarte dur, cei din lagăr o prinseseră și o mâncaseră. Atunci, Borcea a comandat o percheziție în țarcul morții - așa era numit lagărul celor înfometați -, unde au fost găsite labele animalului".
Ajunsă la paroxism, înfometarea ducea la acte de canibalism: "Nebunia înfometării ajunsese la un asemenea nivel încât trupurile celor care mureau erau mâncate, după numărătoarea de seară", povestește prietenul lui Bucur Brașoveanu.

Literatura decadentă dăunează grav libertății
Nici Mirel Stănescu nu a fost scutit de obsesiile comuniste, fiind arestat pe când avea doar 16 ani. Elev în clasa a X-a la Liceul "Mihai Eminescu", le spunea colegilor, într-un cerc de discuții, că ascultă Europa Liberă, că urăște comunismul și că vrea să plece din țară. Cineva l-a turnat și, la scurt timp, doi securiști l-au "vizitat" la ora 6 dimineața, verificându-i cărțile și acuzându-l că citește "literatură decadentă". A fost chemat "pentru o declarație" și nu s-a mai întors acasă decât după trei ani, timp în care a fost închis la Constanța, Jilava, Cluj, Ocnele Mari, Gherla și la Periprava, în Deltă. Își aduce aminte cum, la tăiat de stuf, i-a rămas un fir pe rândul de care se ocupa și, drept pedeapsă, a fost obligat să-l rupă cu dinții. Întâmplări vechi, peste care anii au trecut fără a estompa foarte mult amintirea chinurilor, pentru că, în ciuda încercărilor, suferința nu se uită niciodată.