"Buna Vestire - o sărbătoare a vieţii"

754

Articole de la același autor

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanu a afirmat, luni, în predica de la praznicul Bunei Vestiri, că această sărbătoare este una al vieţii:


"Praznicul de astăzi este unul care aduce lumii multă bucurie şi multă speranţă. Hristos s-a făcut om, ca pe noi oamenii de pe pământ să ne înalţe la ceruri, să ne facă fii ai lui Dumnezeu după har. Într-o lume în care mereu suntem asediaţi de veşti proaste, de nenorociri, de catastrofe, de accidente, de morţi, această veste bună este o sărbătoare care ne cheamă să ne umplem inimile de veselie, de speranţă că noi nu suntem destinaţi morţii, ci împărăţiei fără de sfârşit a celui care, la cuvintele Preasfintei Sale Maici 'Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău', a început să se urzească, să se ţeasă în preacuratul pântece a Preasfintei Fecioare Maria. Este o sărbătoare a vieţii", a afirmat episcopul Varlaam Ploieşteanu, după Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, citat de Agerpres.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1819 secunde