Campania "Mărțișoare pentru copiii nevoiași"

451
Campania
Vineri, 18 februarie, în foaierul Casei de Cultură din Constanța, a avut loc prima etapă a Campaniei "Mărțișoare pentru copiii nevoiași", inițiată de organizația World Vision România în județul Constanța.
Micii artiști care activează la Cluburile de Artă care funcționează în cadrul proiectelor World Vision, în comunele Cumpăna, Cobadin, Corbu, Cogealac și în orașul Medgidia, au confecționat, timp de două săptămâni, peste 2.000 de mărțișoare, felicitări și bijuterii din pietre semiprețioase.
Parteneri în această campanie sunt instituții foarte importante, precum Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța, Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, Brigada de Combatere a Crimei Organizate Constanța și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea.
Fondurile strânse vor ajunge la o familie cu șapte copii din comuna Cobadin, sub forma unor bunuri de care au nevoie: frigider, mașină de spălat, medicamente pentru cei doi copii cu dizabilități care suferă de distrofie musculară, rechizite, alimente. În funcție de suma obținută, vor fi ajutate și alte familii nevoiașe din proiectele World Vision.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 21 Februarie 2011
Stire din Cultură-Educație : Expoziție de acuarelă
Pagina a fost generata in 2.0435 secunde