Casa cu lei, adăpostul distins al colecțiilor de artă
Articole de la același autor
Edificiul rezidențial Casa cu lei a fost construit la începutul secolului trecut de către un membru respectat al Comunității Armene, Dicran Emirzian. Aflăm, din lucrarea "Constanța 1878 – 1928. Spectacolul modernității târzii" (vol. II, ed. Arcade, 2006), realizată de dr. Doina Păuleanu, că edificiul, "în stil eclectic nuanțat cu elemente de renaștere și baroc elvețian" (p. 306), a fost, în 1921, sediu de bancă. Aici a locuit fiul lui Dicran Emirzian, Bebi, până în 1941, după care casa a fost închiriată până în 1950, când a fost naționalizată, așa cum arată Simion Tavitian, în cartea "Armenii dobrogeni în istoria și civilizația românilor", citat de dr. Doina Păuleanu.
Pe baza unor argumente stilistice și arhivistice, dr. Doina Păuleanu avansează numele lui Ion D. Berindei ca arhitect al construcției.
Însuși marele colecționar Krikor Zambaccian, pe când avea 18 ani, a fost impresionat de colecția adăpostită în Casa cu lei de Lazăr Munteanu: "În 1907, pe când Zambaccian avea doar 18 ani, a intrat vrăjit în apartamentul unde era etalată colecția pe care o văzuse prin geam. În anii săi de formare, colecția Lazăr Munteanu, coborâtă parcă dintr-un basm oriental, a constituit modelul, desprins de contingent, pe care îl va întrupa el însuși, după ezitări și abateri, mult mai târziu", (Titus Rusu, citat de dr. Doina Păuleanu, p. 308).
Există chiar o mărturie aparținând lui Krikor Zambaccian care punctează momentul în care colecționarul a privit acele tablouri: "Pe vremuri, Lazăr Munteanu era președinte de Tribunal la Constanța, orașul meu de baștină, unde locuia într-o proprietate a unui văr al meu, o clădire mai arătoasă în exterior, cu patru coloane înalte de piatră, deasupra cărora păzeau falnici patru lei, ciudată fantezie a arhitectului, care s-a gândit probabil să reamintească pe țărmurile Pontului Euxin ceva din somptuozitatea palatelor negustorilor venețieni de altădată.
Într-o zi, zărind prin fereastra locuinței domnului președinte niște picturi, am rugat pe îngrijitoarea casei să-mi permită să privesc puțin acele tablouri prin deschizătura ușii. În urma acestei indiscreții, mă simțeam vinovat față de domnul președinte și treceam cu sfială pe lângă dânsul" (K. H. Zambaccian, în "Însemnările unui amator de artă", citat de dr. Doina Păuleanu, p. 309).
Colecționarul Lazăr Munteanu, secretar general în Ministerul Justiției, iar apoi judecător la Înalta Curte de Casație, s-a dedicat unor mari pictori precum Luchian, Tonitza, Petrașcu, și, mai ales Pallady. Era nepotul doctorului Nicolae Kalinderu, posesor al unui număr impresionant de opere semnate de Nicolae Grigorescu.
"Fațada casei este orientată către piața Ovidiu, cu trufia iluzorie de a putea fi contemplată din multiplele ei unghiuri, iar laturile clădirii alcătuiau aliniamentul celor trei străzi ale căror colțuri le delimita: Titulescu, Dianei și Ovidiu. Fațada principală spre strada Dianei este ritmată pe verticală prin cele patru coloane de ordin colosal, cu socluri înalte de piatră. Fusul lor are suprafețe cu caneluri și inele plate, în alternanță: capitelele din piatră sunt decorate sub cornișa pe console, cu ove, brâu cu frunze de laur, volute, palmete, frunze de acant și cartuș, susținând patru lei, așezați la rândul lor pe socluri înalte", arată dr. Doina Păuleanu (p. 311).
Casa cu lei, sau, mai degrabă, Casa cu L, grupul "EI" abandonând, între timp, echipa, este încă unul dintre simbolurile părăsite ale Constanței.
De pe soclurile înalte, leii, fisurați de trecerea timpului, își păstrează grandoarea, chiar dacă aproape nimeni nu-și mai ridică ochii către ei.
Pe baza unor argumente stilistice și arhivistice, dr. Doina Păuleanu avansează numele lui Ion D. Berindei ca arhitect al construcției.
Însuși marele colecționar Krikor Zambaccian, pe când avea 18 ani, a fost impresionat de colecția adăpostită în Casa cu lei de Lazăr Munteanu: "În 1907, pe când Zambaccian avea doar 18 ani, a intrat vrăjit în apartamentul unde era etalată colecția pe care o văzuse prin geam. În anii săi de formare, colecția Lazăr Munteanu, coborâtă parcă dintr-un basm oriental, a constituit modelul, desprins de contingent, pe care îl va întrupa el însuși, după ezitări și abateri, mult mai târziu", (Titus Rusu, citat de dr. Doina Păuleanu, p. 308).
Există chiar o mărturie aparținând lui Krikor Zambaccian care punctează momentul în care colecționarul a privit acele tablouri: "Pe vremuri, Lazăr Munteanu era președinte de Tribunal la Constanța, orașul meu de baștină, unde locuia într-o proprietate a unui văr al meu, o clădire mai arătoasă în exterior, cu patru coloane înalte de piatră, deasupra cărora păzeau falnici patru lei, ciudată fantezie a arhitectului, care s-a gândit probabil să reamintească pe țărmurile Pontului Euxin ceva din somptuozitatea palatelor negustorilor venețieni de altădată.
Într-o zi, zărind prin fereastra locuinței domnului președinte niște picturi, am rugat pe îngrijitoarea casei să-mi permită să privesc puțin acele tablouri prin deschizătura ușii. În urma acestei indiscreții, mă simțeam vinovat față de domnul președinte și treceam cu sfială pe lângă dânsul" (K. H. Zambaccian, în "Însemnările unui amator de artă", citat de dr. Doina Păuleanu, p. 309).
Colecționarul Lazăr Munteanu, secretar general în Ministerul Justiției, iar apoi judecător la Înalta Curte de Casație, s-a dedicat unor mari pictori precum Luchian, Tonitza, Petrașcu, și, mai ales Pallady. Era nepotul doctorului Nicolae Kalinderu, posesor al unui număr impresionant de opere semnate de Nicolae Grigorescu.
"Fațada casei este orientată către piața Ovidiu, cu trufia iluzorie de a putea fi contemplată din multiplele ei unghiuri, iar laturile clădirii alcătuiau aliniamentul celor trei străzi ale căror colțuri le delimita: Titulescu, Dianei și Ovidiu. Fațada principală spre strada Dianei este ritmată pe verticală prin cele patru coloane de ordin colosal, cu socluri înalte de piatră. Fusul lor are suprafețe cu caneluri și inele plate, în alternanță: capitelele din piatră sunt decorate sub cornișa pe console, cu ove, brâu cu frunze de laur, volute, palmete, frunze de acant și cartuș, susținând patru lei, așezați la rândul lor pe socluri înalte", arată dr. Doina Păuleanu (p. 311).
Casa cu lei, sau, mai degrabă, Casa cu L, grupul "EI" abandonând, între timp, echipa, este încă unul dintre simbolurile părăsite ale Constanței.
De pe soclurile înalte, leii, fisurați de trecerea timpului, își păstrează grandoarea, chiar dacă aproape nimeni nu-și mai ridică ochii către ei.
Comentează știrea
kbgWdCGsPHcZfReg
11 mai 2014
nrSvCrcJRPNXGvwGxw
2JgEKv cnfnfkrjkztw, [url=http://wopzricpgdve.com/]wopzricpgdve[/url], [link=http://geanpkqhpims.com/]geanpkqhpims[/link], http://czgkwqfpsbxr.com/
JEiEwYgbKrfHXzsV
29 august 2014
whObXoHoYfmRA
rSplJC xcuovrminrjv, [url=http://lbkgecrusdkm.com/]lbkgecrusdkm[/url], [link=http://hhywztcaqlki.com/]hhywztcaqlki[/link], http://uqlzudtpjpid.com/
NLAemxcPXVmAbeaDS
25 septembrie 2014
vqnkpkszCliDHxaQqO
c25Xql gyqhcoeqpfop, [url=http://fnfogxadptym.com/]fnfogxadptym[/url], [link=http://ncmifbdnaxys.com/]ncmifbdnaxys[/link], http://cmjnqfzsdrrx.com/
Articole pe aceeași temă
Vineri, 09 Iulie 2010
Marţi, 06 Iulie 2010
Luni, 19 Aprilie 2010
Luni, 15 Februarie 2010
Marţi, 09 Iunie 2009