Cât pierde lunar din salariu un profesor

657
2
2 min citire
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția angaja-ților din educație, printr-un comunicat adresat presei, că promisiunile Guvernului României privind majorarea salariilor după luna aprilie 2012 este o minciună crasă și o sfidare la adresa dascălilor din această țară. "Niciun profesor nu va primi o majorare sau indexare salarială, întrucât cadrele didactice trebuie să își recupereze, de fapt, drepturile bănești care le-au fost luate în mod abuziv de actualii guvernanți. În realitate, în acest moment fiecare profesor din România pierde, în fiecare lună, sute de lei la salariu", se arată într-un comunicat de presă.
FSLI a făcut o analiză a salariilor pe care le vor primi cadrele didactice în anul 2012, înghețate la nivelul celor din 2011, potrivit deciziei Guvernului României și a celor pe care ar fi trebuit să le primească dascălii, dacă s-ar fi respectat legile din România.
Un profesor cu grad didactic I și 40 ani vechime primește pe luna noiembrie - 1.650 lei, la fel în ianuarie 2012. Salariul pe care ar fi trebuit să-l primească în ianuarie 2012, fără tăierea cu 25%, este de 1.900 lei, iar fără tăierea cu 25% plus aplicarea L221/2008, ar fi fost de 2.500 lei. Așadar, rezultă o pierdere lunară de 850 lei.
Un alt calcul, un alt profesor. De data aceasta cu grad didactic I și 10-14 ani vechime primește în luna noiembrie 1.120 lei, în ianuarie ar fi trebuit să i se acorde, fără tăierea cu 25%, 1.300 lei, iar fără tăierea cu 25% plus aplicarea Legii 221/2008 trebuia să pri-mească 1.504 lei. Pierderea lunară rezultată - 384 lei.
Bietul profesor debutant care în noiembrie abia primește 680 lei, ar fi trebuit să ridice în ianuarie 2012, fără tăierea cu 25%, un salariu de 790 lei, iar fără tăierea cu 25% plus aplicarea L 221/2008, "fabuloasa" sumă de 1.060 lei. Debutantul care a mai rămas în sistemul de învățământ românesc și n-a plecat să-și caute norocul prin alte zări pierde lunar 380 de lei.
În total, conform statisticii FSLI, angajații din învățământ care au avut procese pe Legea 221/2008 au de recuperat de la statul român șase miliarde de lei. 

Comentează știrea

Milica
9 noiembrie 2011
Salariile profesorilor

De ce se face o mediatizare atit de anemica a situatiei dramatice din invatatamant? Cum de s-a ajuns aici? Nu ar fi trebuit ca liderii de sindicat de la nivelurile superioare (judetean, national) sa-si fi dat demisia de onoare? Ma gindesc, in primul rind, la dna Purcarea, o Strutocamila ratiicta in sistemul educational, cu sot inspector. Sindicatele trebuie desfiintate si reinfiintate, cu alti lideri mai credibili si mai bataiosi. Intr-un context socio-economic defavorabil, este stupid ca cei din invatamint sa fie cei mai defavorizati, intr-o continua curba de sacrificiu. Lectia democratiei trebuie invatata, insa. "Din jale se intrupeaza Electra!" In realitate, salariile cadrelor didactice au scazut mult mai mult. Astfel, nu li s-a acordat majorarea legala de cca 34%, li s-au diminuat salariile existente cu 25%, din care au recuperat doar 5%. Ca atare, cam 55& din saalriu au pierdut din doua focuri. Singurii care au cistigat au fost profesorii din invatamintul superior, unicii beneficiari ai grevelor celorlalti, de la catedra. dar cum multi dintre parlamemtari si lideri de formatiuni politice sunt profesori universitari, nu ne mira acest lucru. Reforma sindicala este singura solutie, cu alocarea a jumatate din cotizatia lunara, pentru fondul de greva!

Labaru SRL
9 noiembrie 2011
Duceti-va dracu de las!

Ce mama dracu va plangeti? Voi profesori sinteti rusine maxima! Ati stst in casa la caldurica cand trebuia sa iesitio in strada sa va cereti drepturile! De ce ati acceptat sa sustineti bacalaureatul in conditiile in care nu vio sa aplicat marirea de 50%? Sint sigur ca daca era de stst in strada la o pomana, la pupat niste moaste nu era nici o problema dar ca sa iesiti in strada pt a va cere drepturile nu puteti! Dezastrul in invatamant se datoreaza salariilor mici care atrag oameni incompetenti si idioti pe postrurile de profesori - asta este explicatia! Daca oferi salariu mare atunci prin selectie vei avea oameni capabili! Oricum in conditiile astea voi ca profesori sinteti niste nulitati in mare voastra majoritate. Tatal meu a fost profesor foarte multi dar daca ar vedea ceea ce se intampla acum s-ar rasuci in mormant. In Vara aveti sansa de a va castiga din nou drepturile iesind la un miting si refuzand sustinerea bacalaureatului pana cand nu va veti lua macar acei 50% promisi de jegurile de la guvernare. Este ceea mai buna oportunijtate de a va marii salariile si implicit de a salva invatamantul si educatia si poate si soarta acestei tari! Hai sa vedem sinteti in stare sa refuzati participare la bacalaureat pana nu vi se martesc salariile? E greu de crezut!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde