Conform unui comunicat remis redacției de biroul de presă al Universității "Ovidius", în perioada 11-15 ianuarie, a avut loc evaluarea instituțională, precum și a 24 de specializări, efectuată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.
Din echipa ARACIS au făcut parte 35 de membri, componență care a asigurat un control pe toate palierele, în special de calitate educațională, în conformitate cu criteriile impuse de standardele naționale.
Pe parcursul evaluării și la finalul aces-teia, comisia a constatat că s-au făcut eforturi pentru încadrarea, la toate nive-lurile, a standardelor de calitate și obți-nerea calificativului care să reflecte cât mai obiectiv stadiul actual al instituției, posibilitățile de evoluție și modernizare.
Din cadrul comisiei a făcut parte și un evaluator extern (Austria) care a analizat poziția universității referitor la numărul de specializări, relația dintre Senat și Consiliul de Administrație, internaționalizarea aces-tei universități și mai ales poziția sa spe-cială la Marea Neagră.
"O primă concluzie, până la Raportul care va fi finalizat de Consiliul ARACIS, evidențiază evoluția pozitivă a fiecărei specializări evaluate, ceea ce ne dă speranța că Universitatea «Ovidius» din Constanța va deveni un pol al aca-demismului din România", s-a încheiat comunicatul.