Ce facem cu comunismul? Despre Revoluţia morală din 22 Decembrie 1989

Regimul comunist din China a ucis, în timpul dictaturii lui Mao Zedong (1949-1976), mai mulţi oameni decât a putut omorî Al Doilea Război Mondial (1939-1945), cu tot cu Holocaust şi bombardamentele atomice asupra oraşelor japoneze. În URSS, Stalin a ordonat până la moartea sa, în 1953, împuşcarea şi arestarea unui număr mai mare de persoane decât acela al pierderilor sovietice din 1941-1945. După 1948, regimul comunist din România a exterminat în închisori artizanii politici, civici şi intelectuali ai Marii Uniri din 1918. Cei puţini, care au scăpat de carceră au fost supravegheaţi şi umiliţi până la moarte.

22 Decembrie 1989 a marcat sfârşitul unei poveşti a Răului absolut. Şi ar fi trebuit să fie începutul recăpătării memoriei.

Degradarea morală şi prostituţia instituţiilor în faţa organelor Partidului Comunist Român şi a Securităţii nu au reuşit să anuleze un instinct limpede, clar, de libertate şi eliberare, degajat de sutele de mii de oameni care au ieşit pe străzile oraşelor începând cu 16 decembrie 1989.

Martirii au dorit o revoluţie morală

Martirii din Decembrie 1989 au dorit o Revoluţie morală, care să înlocuiască minciuna pe care s-a clădit România totalitară.

O Revoluţie morală declanşată la sfârşitul anului 1989 ar fi anulat avantajele nomenclaturii comuniste şi ale acoliţilor ei şi ar fi instrumentat o societate cu valori şi modele. Spre deosebire de fascism şi nazism, însă, care au fost explicit condamnate juridic (inclusiv cu pedepse executate), comunismul a beneficiat de clemenţă, de înţelegere, de ajustări în timp, ba chiar de transformări politice. Deşi interzis în decembrie 1989, Partidul Comunist Român a recăpătat puterea în alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 1990 sub denumirea de Frontul Salvării Naţionale.

Din perspectiva construirii unei Românii morale după 1989, generaţia care a făcut Revoluţia a eşuat în multe locuri. Această ţară, astăzi, încă mai aşteaptă reguli, relaţii transparente cu instituţii, decizii care să reflecte interesul comunităţii. Chiar dacă în decembrie 2020 nimic nu mai este asemănător lui decembrie 1989, percepţia generală este că trăim încă într-un stat imperfect, cu structuri strâmbe şi cu lideri nesemnificativi. Efectul cel mai limpede al acestei boli morale este plecarea a peste patru milioane de oameni, un exod fără precedent în vremuri de pace sau de război în istoria României.

De ce am ajuns aici? Acest eşec istoric are o listă precisă de nume şi prenume. Refuzul instituţiilor statului, vreme de trei decenii, de a elucida misterul crimelor din decembrie 1989 a acoperit în derizoriu martiriul şi a construit teoria loviturii de stat, scrisă la Moscova. Justiţia română nu a rezolvat nici astăzi, la 31 de ani, dosarul unor crime împotriva umanităţii, imprescriptibile: condamnarea celor care au decis deschiderea focului şi uciderea sutelor de manifestanţi nevinovaţi. Cum crimele Revoluţiei nu au fost niciodată condamnate în justiţie, reziduurile comunismului au clădit după propriile valori şi interese statul care şi astăzi aşteaptă să fie reformat.



Prof. univ. dr. Florin Anghel, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanţa