Ce subiecte s-au dat la sesiunea specială a Evaluării Naționale

262
Ce subiecte s-au dat  la sesiunea specială  a Evaluării Naționale - cesubiecte-1465404164.jpg

Articole de la același autor

Cei 24 de absolvenți de gimnaziu - printre care și constănțeanul Edis Memiș - care au susținut, la București, probele la sesiunea specială a Evaluării Naționale vor afla astăzi, până în ora 18, rezultatele.

La proba de limba română au avut de rezolvat câteva cerințe pe baza textului "Răzbunarea sufleurului", de Victor Ion Popa, și au avut de redactat o compunere de 150 - 250 de cuvinte în care să motiveze apartenența textului dat la genul dramatic.

La cel de-al doilea subiect, candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe pe baza articolului "Românul Tibi Useriu a câștigat cel mai greu maraton din lume, dincolo de Cercul Polar" scris de Mihaela Stoica.

De asemenea, ei au avut de redactat, în 150 - 250 de cuvinte, o narațiune în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unei competiții.

Depunerea contestațiilor va avea loc tot astăzi, în intervalul orar 18 - 20. În data de 10 mai vor fi soluționate eventualele contestații, urmând ca în cursul aceleiași zile să fie afișate și rezultatele finale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5538 secunde