Cercurile Palatului Copiilor, alternativă la distructivul calculator

1093
3
Cercurile Palatului Copiilor, alternativă la distructivul calculator - palatulcopiilormustafailhan-1348601864.jpg
Sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 10, Palatul Copiilor din Constanța își redeschide cercurile într-un nou an școlar, dar, ca în fiecare an, activitatea acestora se va relua începând cu 1 octombrie. 


Grupate pe trei mari categorii de activități - sportive, cultural-artistice și tehnico-științifice, cele 20 de cercuri constituie pentru marea majoritate a părinților o alternativă deosebit de interesantă pentru a înlocui efectele din ce în ce mai vătămătoare ale timpului petrecut de copii în fața monitorului de calculator. 
Ieri, directorul Palatului Copiilor Constanța, prof. Ilhan Mustafa, era încântat să facă publică reușita corpului profesoral al instituției pe care o conduce: "Suntem printre puținele instituții care au reușit să titularizeze profesorii a cinci cercuri, în condițiile în care mulți erau suplinitori". 
La Clubul Copiilor Medgidia, după 15 ani de activitate ca suplinitor, un profesor de navomodelism s-a titularizat. Un alt cadru excepțional, de la cercul de creație literară, a obținut la același concurs o notă peste 9. 
La Clubul Copiilor Mangalia, s-a retitularizat profesoara de la pictură-desen, iar la Palatul Copiilor din Constanța, în urma finalizării studiilor de specialitate, un fost suplinitor de la cercul de dans popular s-a titularizat. La aceeași instituție, s-a luat decizia reorganizării celor două cercuri de electronică, prin transformarea unuia în cercul de studii europene. 
"Am luat această decizie întrucât foarte mulți copii pleacă peste graniță și au nevoie să fie inițiați și să cunoască tot ceea ce înseamnă cultură europeană", ne-a declarat prof. Ilhan Mustafa. 
Din păcate, deși foarte căutat, înotul a rămas cu o normă necompletată, întrucât nu s-a găsit un profesor de specialitate. "Am avut solicitări să transform această normă într-una de rugby în 7, dar tot la fel, nu am găsit profesor de specialitate. Foarte interesant ar fi fost și un cerc de orientare sportivă, care nu ar fi implicat investiții spectaculoase. Și anul viitor se mai eliberează încă o normă la înot", a declarat același interlocutor. 
O noutate a acestui an este faptul că au fost scoase orele cu plată de la înot și engleză, care creau animozități între părinți. 
"Copiii nu trebuie să simtă că noi ne confruntăm cu greutăți, pentru că ei vin aici să-și descopere abilitățile și să învețe lucruri frumoase. Iar părinții îi aduc mai ales pentru a le oferi o alternativă la vătămătorul calculator, unde se confruntă cu atâtea tentații și aleg în cele din urmă ce-i mai rău. Cu părinții trebuie să avem o relație foarte bună. În afară de educația practică, aici copiii primesc și o foarte importantă educație civică. Aici, profesorii sunt de o altă factură decât cei din școli, pentru că trebuie să fie foarte apropiați de copii. Noi trebuie să lucrăm cu ei ca și cum ar fi niște mici genii", a conchis foarte plastic prof. Ilhan Mustafa. 


Deschiderea de sâmbătă va cuprinde un spectacol artistic oferit de copiii mai mari ai cercurilor artistice și, de asemenea, vor fi prezentați profesorii. Orarul încă nu a fost definitivat, așa încât vom reveni săptămâna viitoare cu oferta din anul școlar 2012-2013 a Palatului Copiilor din Constanța. 


Comentează știrea

admirator
26 septembrie 2012
nu uitati

salile si terenurile de sport! copii au nevoie de miscare, performanta si scop. Sportul este vital pentru copii si adolescenti, mai ales intr-un oras atit de mare... Duceti copiii la sportul preferat de ei... antrenamentele ii disciplineaza (pe linga avantajele fizice). Cite 2 ore, de trei ori pe saptamina, este minimum necesar...

Mihaela Iordache
26 septembrie 2012
canto

La cercul de canto este o doamna profesoara super,Margareta Dumitru,nepotica mea este la dumneaei.

andreea
18 noiembrie 2013
canto

am 10 ani am fost la palatul copiilor constanta si m-am interesat de doamna margareta dumitru dar as dori un nr de telefon

Răspuns la: canto
Adăugat de : Mihaela Iordache, 26 septembrie 2012
La cercul de canto este o doamna profesoara super,Margareta Dumitru,nepotica mea este la dumneaei.

Articole pe aceeași temă

Marţi, 28 Februarie 2012
Stire din Sport : "FC Farul nu mă mai reprezintă!"
Pagina a fost generata in 1.3197 secunde