Aflate de-a lungul malului neconsolidat al portului Constanța

Concurs Clădiri - monument istoric, în pericol de prăbușire

469

Articole recomandate

Multe dintre clădirile declarate monumente istorice din municipiul Constanța sunt în avansată stare de degradare sau riscă să se prăbușească, fiind amplasate
de-a lungul malului neconsolidat al portului.
Profesorul Gheorghe Vecerdea, specialist în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, a declarat ieri, corespondentului NewsIn că se lucrează la un studiu de reabilitare a falezei din zona peninsulară a orașului și a malului portului astfel încât să se prezinte cât mai exact situația în care se află monumentele istorice din aceste zone și pentru a trage un semnal de alarmă că se află în pericol să dispară. El speră ca acest studiu să fie finalizat cât mai curând, iar reabilitarea să se facă și cu sprijinul Ministerului Culturii, care să aloce fonduri pentru salvarea monumentelor istorice.
Constanța are cel puțin 100 de imobile care figurează în lista monumentelor istorice, conform ultimei situații din 2004 a Ministerului Culturii.
Autoritățile constănțene spun că există și o mulțime de clădiri cu valoare istorică retrocedate proprietarilor și că, dat fiind gradul avansat de uzură, aceștia preferă să le dărâme pentru a ridica imobile noi. Există însă și zeci de clădiri care au fost reabilitate și se află într-o stare bună. La fel de multe sunt însă și clădirile care au ajuns o ruină și altele care aparțin domeniului public și privat al Primăriei fiind ocupate abuziv.
Unul dintre monumentele istorice este "Casa cu lei", care datează din perioada 1898-1902. Reabilitată de noul său proprietar, clădirea se află în pericol de prăbușire, fiind situată pe malul portului care a început să se surpe. În aceeași situație se află și biserica grecească (1865-1867), Școala de Marină (în prezent Muzeul Marinei) și alte imobile din zona peninsulară a municipiului.
Cazinoul de pe faleză este și el un monument istoric al Constanței și urmează să fie restaurat de o firmă israeliană. Imobilul a fost luat în concesiune pe o perioadă de 49 de ani. Prețul redevenței este de 140.000 de euro pe an, iar obligația firmei este de a investi 9 milioane de euro în restaurarea clădirii care urmează să fie reintrodusă în circuitul turistic internațional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8671 secunde