Club online de educație financiară pentru liceeni

Marţi, 07 Septembrie 2021, 18:10
99
Elevii de liceu mai au la dispoziţie o singură zi pentru a se înscrie la clubul online de educaţie financiară ce se va desfăşlura în următoarele luni.

Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor organizează cea de a doua ediție a programului de educație financiară – FinClub – destinat elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, pasionați de piața financiară. Programul, care va fi derulat sub auspiciile Protocolului Național de Educație Financiară, presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare. Tematica întâlnirilor va acoperi subiecte care țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare.

Înscrierile se încheie miercuri, 8 septembrie. Formularul de înscriere și regulamentul clubului pot fi găsite pe pagina asfromania.ro şi pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară. Perioada de derulare efectivă a întâlnirilor în cadrul FinClub va avea loc între 16 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021 pentru prima sesiune din acest an școlar. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1927 secunde