Codul Educației aduce numeroase modificări învățământului românesc

578
Modificarea sistemului de admitere la liceu, micșorarea numărului de probe la bacalaureat și înființarea unui Colegiu al profesorilor, după modelul Colegiului Medicilor, sunt principalele noutăți pentru învățământul preuniversitar, propuse de Ministerul Educației după discuțiile cu sindicatele.
Testări la finalul ciclurilor de studii. Trecerea de la gimnaziu la liceu se va face tot pe baza repartizării computerizate și a programelor de consiliere profesională organizate de școli. La admiterea în liceu, se va ține cont de media generală obținută pe parcursul claselor V-VIII, care va avea o pondere de 50% din media finală, și de nota la un test structurat după model european, care va deține tot o pondere de 50% și care reprezintă, de fapt, noutatea adusă în locul tezelor unice. La acest test, care va fi susținut, în scris, în semestrul al doilea din clasa a VIII-a, vor fi verificate competențele cheie obținute de elev, prin întrebări din mai multe domenii. Testul va fi dat și la finalizarea ciclului primar, ca verificare înainte de gimnaziu, însă nota astfel obținută nu va conta ulterior la admitere.
Bacalaureatul, în două etape. Pe parcursul clasei a XII-a, vor fi evaluate, prin verificări orale, competențele de comunicare în limba română și, după caz, în limba maternă. Tot în timpul ultimului an de liceu, vor fi susținute două examene de verificare a cunoștințelor de folosire a computerului și de limbi moderne. Toate aceste evaluări din timpul anului școlar sunt eliminatorii.
La finalul clasei a XII-a, în cadrul bacalaureatului se vor susține trei, respectiv patru probe scrise, în cazul elevilor care au studiat în limba maternă. Disciplinele de examen vor fi limba română, o probă obligatorie corespunzătoare profilului, matematică sau istorie, și una la alegere, în funcție de profil. La această ultimă probă, elevii care au absolvit un profil real vor putea alege între chimie, fizică, biologie și informatică, iar cei de la profil uman, între economie, geografie, logică, psihologie și filosofie.
Practic, probele orale de la bacalaureatul de până acum au fost înlocuite cu evaluările din timpul anului școlar și, în plus, a fost eliminată ultima probă de bacalaureat, cea la discipline din altă arie curriculară decât cea absolvită, unde mai mult de jumătate din candidați alegeau proba la educație fizică.
Aniversare de 6 ani și în timpul clasei I. Alte modificări prevăd ca învățământul obligatoriu să aibă 11 clase, incluzând grupa pregătitoare pentru școală, ministerul angajându-se să generalizeze învățământul de 13 clase. Elevii vor fi înscriși în clasa I dacă împlinesc vârsta de 6 ani în anul în care încep școala.
Disciplina în școli. Ministerul vrea să înființeze un Colegiu al profesorilor și o Cartă a autonomiei școlare. Potrivit participanților la discuțiile despre noua lege a învățământului, Colegiul profesorilor va fi responsabil de analizarea și sancționarea cazurilor de indisciplină și imoralitate printre cadrele didactice, similar Colegiului Medicilor în domeniul sanitar, iar Carta autonomiei ar urma să stabilească limitele în care s-ar propaga puterea instituțiilor de învățământ, mai exact regulamentele de ordine interioară, statutul elevului și metodologiile după care elevii și părinții vor fi implicați în luarea deciziilor ce privesc școala.
Deocamdată, ministerul și partenerii de dialog nu au stabilit în detaliu care vor fi criteriile după care va funcționa Colegiul profesorilor, în ce limite se definește indisciplina și nici care sunt sancțiunile propuse pentru diferite abateri. Nici prevederile Cartei nu au fost încă stabilite, toate acestea urmând să fie definitivate de Ministerul Educației.
Cine alege directorul școlii? O altă propunere venită în urma discuțiilor ministerului cu sindicatele se referă la alegerea directorului de școală. Acesta va fi numit în funcție în urma unui concurs organizat de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, format 50% din cadre didactice și 50% din reprezentanți ai Consiliului Local și părinți. 
Religie sau nu? O problemă delicată în acest moment pare să fie predarea religiei în școli. Ministrul Ecaterina Andronescu propune ca religia să fie inclusă în programa școlară obligatorie, însă, la cererea părinților, elevii vor avea posibilitatea de a nu frecventa orele la această disciplină.
Ministrul Ecaterina Andronescu și-a manifestat dorința ca toate aceste modificări să se aplice încă din anul școlar 2009-2010, însă a precizat că acest lucru depinde de cum va proceda parlamentul pentru adoptarea Codului educației. În acest moment, Executivul nu a decis dacă acest Cod al educației va fi asumat de guvern sau va fi supus spre aprobare în parlament.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5309 secunde