Marcată anual în data de 9 februarie, aleasă pentru că
marchează comemorarea poetului naţional grec Dionysios Solomos (9 februarie
1857) Ziua Mondială a limbii elene a fost adoptată de Senat şi de Camera
Deputaților în România prin Legea nr. 204/2018 fiind publicată în Monitorul
Oficial la 25 iulie 2018.
Limba elenă cu diversele sale forme se întinde pe o
perioadă de 4.000 de ani, având aproape același alfabet, este limbă fondatoare
pentru civilizația europeană, dacă ținem cont de contribuția acesteia la
terminologia științifică, mai ales în astronomie, matematică, logică și
filozofie.
Comunitatea Elenă Elpis Constanța împreună cu Uniunea Elenă
din România și Consulatul Republicii Elene la Constanța invită constănțenii să ia
parte la evenimentul de celebrare ce va avea loc la Teatrul Elpis (Teatrul de
păpuși) în data de 10 februarie la ora 10.00.
Din agenda evenimentului fac parte o prelegere a dr.
Constantin Cheramidoglu, care va introduce publicul în paginile de istorie ale
deosebitelor noastre meleaguri explicându-ne cum a intrat limba elenă prin
porțile cetății Tomis în Dobrogea, implicit în România. De asemenea, se pot
adresa întrebări pe subiect la care dr. Cheramidoglu va răspunde.
Prezentarea video „Importanța limbii și culturii elene -
Influențe pe scară mondială", susținută de profesor Eleni Popa va fi urmată de
un concurs de evidențiere a elementelor de limbaj comun prezente în cele două
limbi, română și greacă, „elemente grecești - cuvinte și expresii celebre -
pătrunse în lexicul românesc" susținut de echipele liceelor constănțene: Colegiul
National „Mihai Eminescu“, Colegiul Comercial „Carol“, Colegiul National „Constantin
Brătescu“, Liceul Teoretic „Ovidius“, Liceul Teoretic „Traian“, Liceul teoretic
„George Călinescu“, Colegiul National „Mircea cel Bătrân“.
„Așadar vă așteptăm
alături de noi sâmbătă 10 februarie, ora 10.00 la Teatrul Elpis pentru a celebra
împreună acest eveniment de seamă al culturii mondiale și a afla lucruri
inedite despre influența pe care această limbă a avut-o și o are în Dobrogea și
România", este invitația reprezentanților Comunității „Elpis”.