Concertul toamnei la Constanța, în parcarea Maritimo

1006
Concertul toamnei la Constanța, în parcarea Maritimo - outofdoorsfest1347215564-1347647731.jpg
Vineri a început noul festival constănțean "Out of doors" în parcarea Maritimo. Trei zile de concerte, ateliere de chitară și tobe și cântări ale liceenilor constănțeni.


Gândit ca o completare a spațiului cultural constănțean care nu cuprindea și un festival rock, "Out of doors fest" și-a început prima ediție, de al cărei succes depinde existența edițiilor viitoare.

Ideea e închegată de mult în mintea lui Mircea Boldea, patronul clubului Doors - organizatorul festivalului, însă inițial avea o altă locație spațio-temporală: vara, în Costinești. Dar cum nici Cos-tineștiul nu mai e ce-a fost, nici trupele n-au prea vrut să vină în fosta stațiune a tineretului. Așa că de pe plaja Costineștiului festivalul a ajuns în parcarea mall-ului.

Sâmbătă, evenimentele încep de la ora 11:00, cu festivalul trupelor de liceeni, "Highschool Fest", la care intrarea este liberă. În acest festival intră constănțenii din Highschool Band, programul Grupului pentru Jurnalism Cultură și Comunicare coordonat de muzicianul Mihai Ursu, care are ca scop descoperirea, instruirea și promovarea tinerilor constănțeni talentați în ale muzicii. Trupele care vor cânta în festival sunt Hangover, Overflow, Southriver, Words on Sand, 13 Cuvinte și Trupa 9.

De la ora 19:00 încep să urce pe scenă numele mari iar pentru acestea accesul este pe bază de bilet: Cargo, Trooper, Masterpiece – Tribute Metallica, Manfellow și Old no.7.

Ziua de duminică va începe tot la ora 11:00 cu un workshop de tobe și va continua cu unul de chitară, de la 12:00. Lecțiile de chitară, bass și tobe sunt date tot de instructorii muzicali din pro-gramul Highschool Band, Mihai Ursu (bass), Emil Tănase (tobe) și Cosmin Culea (chitară). Workshop-urile sunt organizate din aceeași dorință de a-i atrage spre muzică pe cei mai tineri și mai talentați.

De la ora 19:00 vor urca pe scenă greii: Pasărea Colibri, Timpuri Noi, Alternosfera și Roa.

Accesul la festival pentru concertele de seară se va face începând cu ora 17:00 pe bază de bilet (15 lei/zi) sau abonament (30 lei/festival).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Pasărea Colibri la Constanța
Vineri, 14 Septembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Seară de concerte la "Out of doors fest"
Pagina a fost generata in 0.3812 secunde