Vineri, 29 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, Centrul
Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului
Județean Constanța, organizează, în sala mare a Centrului Multifuncțional
Educativ pentru Tineret „Jean Constantin'', la evenimentul cultural-artistic
„BuradArt – Ziua Naţională a României”, ce are ca scop marcarea Zilei Naţionale
a României, sărbătorită pe 1 Decembrie.
Evenimentul „BuradArt - Ziua Naţională a României” se
află la cea de-a treia ediţie şi are ca scop aducerea, în faţa publicului
constănţean, a unor fascinante capodopere ale muzicii clasice din repertoriul
românesc, a relaţiei discipol – mentor, precum și promovarea şi marcarea
importanţei Zilei Naţionale a României şi a muzicii clasice în spaţiul cultural
constănţean.
Programul artistic va fi susţinut de artişti constănţeni
care îşi desfăşoară activitatea pe scenele de operă naţionale, cât şi
internaţionale, respectiv: soprana Veronica Răceală, tenorul Răzvan Săraru,
basul Mihai Teodoru, violonista Adeline Penescu și pianista Natalia Gribinic.
Alături de artiştii profesionişti, parte dintre aceștia
și profesori ai Centrului Cultural, îşi vor da concursul şi cursanţi de elită
din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, respectiv:
Persida Matei, Alexandra Neagu, Maria Cîrneală (cursante ale clasei de canto
clasic, profesor coordonator: Doru Iftene), Maria Nyamupanemunda (clasa pian,
profesor coordonator: Mihai Teodoru), Lois Drăghici, (clasa vioară, profesor
coordonator: Adeline Penescu), Vlad Andrei Popescu (clasa actorie, profesor
coordonator: Ana-Maria Ștefan). Amfitrionul evenimentului va fi actriţa
Ana-Maria Ştefan.
Fiind un eveniment cultural-artistic dedicat Constanței,
accesul se va face gratuit.