Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”
derulează proiectul Erasmus+ intitulat „Tell Youth”, în parteneriat cu
Universitatea „Ovidius” din Constanța, care urmărește promovarea conservării
naturii și valorificarea vegetației specifice regiunii Dobrogea printr-o
abordare științifică, culturală și artistică.
La finele săptămânii trecute a avut loc o primă acțiune, iar activitatea
continuă joi, 28 noiembrie, de la ora 10:00, în câmpul didactic din spatele
corpului A al campusului.
Unul dintre obiectivele principale ale proiectului este
înființarea Livezii „Ovidius” în campusul universitar. Livada poartă numele
marelui poet Ovidius, reflectând legătura dintre natură și dimensiunile
științifice și culturale ale proiectului. La fel ca operele poetului, proiectul
nostru îmbină armonios elementele naturale cu cele poetice și culturale.
Acest proiect complex vizează crearea unui ierbar digital
care va cuprinde nu doar descrieri științifice și imagini realiste și 3D ale
plantelor, dar și legende, mituri și ilustrații. Astfel, ierbarul va deveni o
resursă valoroasă pentru educație și cercetare, integrând cunoașterea botanică
cu elemente de patrimoniu cultural imaterial. Prin această inițiativă, ne
propunem să încurajăm o abordare multidisciplinară care să îmbine știința cu
arta și cultura, reflectând moștenirea complexă și bogată a regiunii Dobrogea.
Acțiunea de plantare a pomilor fructiferi nu doar că
sprijină educația practică și cercetarea, dar contribuie și la construirea unui
spațiu multifuncțional: un loc dedicat studiului, recreerii și chiar producției
de fructe. Acest demers reflectă angajamentul nostru pentru protejarea mediului
și promovarea sustenabilității în comunitate.