Copilăria, între tradiție și credință
Articole recomandate
Doliu la Liceul Energetic din Constanța
28 Ianuarie 2023
Pentru elevii Școlii "Viceamiral Ioan Murgescu" din Valu lui Traian a devenit o tradiție ca în fiecare an să sărbătorească, alături de comunitatea locală, ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a hramului bisericii din localitate. Astfel, duminică, 8 noiembrie, ei au desfășurat o activitate deosebită, cuprinsă în cadrul parteneriatului cu Biserica, intitulat "Să creștem în credință!".
Participanții au putut admira expoziția de fotografii realizate de copiii din clasele V-VIII, în urma concursului cu titlul "Biserica din satul meu", precum și o expoziție de de-sene, cu aceeași temă, ce cuprinde lucrările elevilor: Bogdan Rusu, Adelina Câmpeanu, Larisa Nădrag și Daniela Zamfir. De asemenea, a avut loc și un scurt moment artistic, ce a cuprins cântece religioase interpretate de Corul Școlii "Viceamiral Ioan Murgescu". La finalul activității, școlarii au oferit pliante informative despre Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Valu lui Traian (imagini și informații legate de istorie/ve-chime, stil arhitectonic, preoți parohi).
"Prin derularea acestui parteneriat, s-au realizat mai multe activități, în care elevii școlii noastre s-au implicat cu multă dragoste si dăruire, lăsând ca Dumnezeu să creioneze, prin mâini plăpânde de copii, reflecții ale dumnezeirii pe pământ. Am reușit astfel să realizăm un număr considerabil de icoane pe sticlă, de desene pe carton, de ouă încondeiate, ce sunt expuse pe pereții albi ai școlii noastre", a declarat prof. coordonator Niculina Munteanu.
Top articole din Cultură-Educație
Trofeul Steaua Dunării, câștigat de o cernavodeancă
27 Octombrie 2009
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Luni, 09 Noiembrie 2009
Luni, 09 Noiembrie 2009
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009